Letonia va primi 500 de refugiați ucraineni stabiliți temporar cu traiul în R. Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă cu omologul său leton, Egils Levits. Potrivit liderului de la Chișinău, primii 30 de ucraineni vor zbura chiar azi spre Letonia cu avionul prezidențial al țării baltice, potrivit deschide.md.

Informația a fost confirmată și de președintele Egils Levits, care a salutat solidaritatea și mobilizarea de care a dat dovadă R. Moldova în procesul de gestionare a crizei umanitare de la frontiera cu Ucraina.

”Felicit R. Moldova pentru reacția promptă la valul de refugiați venit din Ucraina. Noi știm că nu este doar meritul Guvernului, dar și al întregii societăți, care s-a mobilizat și a primit refugiați în casele lor. Noi vom lua 500 de refugiați din Moldova, iar 30 vor merge chiar astăzi cu mine și delegația mea” a spus președintele leton.

El a mai dat asigurări că Letonia va susține R. Moldova în procesul de aderare la UE.

”Noi vedem R. Moldova ca parte a Uniunii Europene, sunt sigur că va fi alături de Letonia în UE și Consiliul European. Chiar și în alfabet suntem alături, pentru că după ”L” urmează ”M”. Sunt sigur că R. Moldova se va regăsi în familia UE”, a punctat Egils Levits.

Iar Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău și Riga colaborează în mai multe domenii, inclusiv în cel al gestionării frontierelor. Președintele a spus că își dorește ca R. Moldova să aprofundeze cooperarea cu Letonia în domeniul combaterii corupției.

Suntem interesați să cooperăm în domeniul comunicării strategice și al securității informaționale, în consolidarea afacerilor interne folosind experiența Letoniei. De asemenea, suntem foarte interesați să continuăm colaborarea în domeniul combaterii corupției, în special în cadrul comisiilor rogatorii pentru a identifica și recupera bunurile furate și a sancționa persoanele care au jefuit statul și cetățenii R. Moldova

Șeful statului și-a exprimat recunoștința pentru decizia Guvernului de la Riga de a permite tranzitul transportului rutier de mărfuri din R. Moldova fără acte permisive până la sfârșitul lunii iunie.