Skip to content
Societate

VIDEO Mai mulți români au dat ţeapă de 300.000 de euro unor bănci din Germania. Ei cumpărau maşini în rate şi le vindeau ulterior în ţară

euro-bani Inquam Photos / Octav Ganea

Mai mulți români au luat credite de 300.000 de euro de la mai multe bănci din Germania. Cu banii împrumutați, suspecții au cumpărat mașini, pe care le vindeau cu acte false în România, astfel că ratele pentru autovehicule nu mai ajungeau să fie plătite.

Polițiștii au făcut 14 percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov și Maramureș, într-o anchetă privind fapte de înșelăciune, falsificare de instrumente de autentificare străine și uz de fals.

Din cercetări a reieșit că, din anul 2020 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi achiziționat sau ar fi facilitat achiziționarea a 8 autoturisme, accesând credite la instituții financiare din Germania.

Ulterior, ar fi înmatriculat și vândut autoturismele în România, folosind documente falsificate, fără a mai plăti ratele creditelor obținute.

Prejudiciul estimat este de 1,5 milioane de lei, scrie digi24.ro.

La percheziții, au fost descoperite și ridicate înscrisuri, două ștampile ale unor societăți comerciale, cinci telefoane mobile, două memory stick-uri, 3.790 de euro, o cartelă SIM, un pistol cu gaz, pentru care nu s-a putut prezenta permis de port-armă și două mașini.

Polițiștii continuă ancheta ca să vadă unde sunt celelalte șase mașini și cui au fost vândute.

Șase persoane bănuite în anchetă au fost duse la sediul B.C.C.O. București, pentru audieri. Cinci au fost reținute pentru 24 de ore, iar marți vor fi duse la  Judecătoria Sectorului 2, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *