Skip to content
Republica Moldova

VIDEO Maia Sandu cere Parlamentului să declare stare de urgență în R.Moldova: Vom ajuta oamenii care au nevoie de sprijinul nostru

Inquam Photos / Octav Ganea

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a transmis că Guvernul de la Chișinău va cere Parlamentului să declare starea de urgență în țară. Le-a cerut cetățenilor moldoveni din Ucraina să revină acasă.

„Comunitatea internațională e unanimă în condamnarea acestui act de război. Solicit cetățenilor Republicii Moldova care se află în Ucraina să se întoarcă acasă. Vom ajuta oamenii care au nevoie de sprijinul nostru. Suntem pregătiți să acomodăm câteva zeci de mii de oameni”, a transmis Maia Sandu.

Cele mai relevante declarații:

În această dimineață, Rusia a lansat atacuri militare asupra țării vecine, Ucraina, încălcând flagrant normele dreptului internațional. Comunitatea internațională e unanimă în condamnarea acestui act de război.

Am convocat Consiliul Suprem de Securitate. Am stabilit că Guvernul va cere Parlamentului să declare stare de urgență.

Am dispus intensificarea eforturilor de patrulare ale subdiviziunilor MAI pentru a preveni eventuale provocări.

Solicit cetățenilor Republicii Moldova care se află în Ucraina să se întoarcă acasă. Toate punctele de trecere a frontierei sunt deschise și funcționează în regim extins, cu forțe suplimentare.

Mai multe curse cu destinația Ucraina au aterizat azi la Chișinău. Vom avea grijă de acești oameni.

Se atestă o creștere a fluxului de tranzit la frontiere.

Vom ajuta oamenii care au nevoie de sprijinul nostru. În acest moment, suntem pregătiți să acomodăm câteva zeci de mii de oameni.


Vă reamintim, Rusia a început invazia în Ucraina, joi, 24 februarie. Au fost consemnate explozii în mai multe orașe. Rusia a început prin a ataca infrastructura de siguranță a Ucrainei.

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Întâlnirea va avea loc joi, 24 februarie 2022, de la ora 11, la Palatul Cotroceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *