Skip to content
Europa

VIDEO Nou incident în timpul vizitei lui Emmanuel Macron în Olanda. Doi protestatari au fost puşi rapid la pământ de forţele de ordine

Twitter

Vizita lui Emmanuel Macron în Olanda a fost din nou perturbată miercuri. Doi protestatari, un bărbat şi o femeie, au fost arestaţi pentru „tulburarea liniştii publice şi ameninţare”, deoarece „alergau spre preşedinte”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei din Amsterdam, Lex van Liebergen.

Incidentul a avut loc imediat după ce preşedintele francez a coborât dintr-o limuzină alături de regele olandez Willem-Alexander şi a fost întâmpinat de primarul Amsterdamului, Femke Halsema, în faţa Universităţii din Amsterdam.

„În onoarea muncitorilor, chiar dacă Macron nu ne vrea, noi suntem aici”, a strigat unul dintre protestatari înainte de a fi trântit rapid la pământ de poliţie.

Expresia „noi suntem aici” aminteşte de imnul din timpul protestelor Vestelor galbene.

Preşedintele francez, care se confruntă din nou cu o puternică mişcare de contestare publică din cauza reformei pensiilor, fusese deja întrerupt cu o zi înainte în timpul unui discurs despre Europa pe care îl susţinea la Haga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *