Skip to content
Politică

VIDEO PMP cere demisia președintelui CNCD: „Nu mai poate deţine, nici măcar o zi, o funcţie cu o responsabilitate uriaşă în statul român”

Inquam Photos/Alexandru Busca

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, cere demisia președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, după ce acesta din urmă a declarat că nu se poate pronunța pe marginea declarațiilor făcute de premierul Ungariei, Viktor Orban, la Băile Tușnad.

Șeful CNCD a declarat că politica externă nu intră în atribuțiile instituției pe care o conduce.

În acest context, Eugen Tomac spune că Csaba Asztalos nu mai poate ocupa această funcție și îi cere demisia.

„Nu poţi să îi dai o notă neutră acestui discurs primitiv pe care l-a folosit pe teritoriul României Viktor Orban. Aşteptam o abordare mult mai matură din partea coaliţiei. Am şi cerut şi cerem în continuare primului ministru Nicolae Ciucă, preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, să se delimiteze de UDMR, care nici la această oră nu s-a disociat de discursul nazist al lui Viktor Orban. Este inacceptabil aşa ceva. Toată această retorică falsă, precum că în România există neînţelegeri, că majoritatea ignoră sau creează confuzie în ceea ce priveşte situaţia minorităţilor din România, sunt teme false, sunt teme depăşite. Să nu uităm că acest popor de două ori, inclusiv noi PMP-ul, am votat un preşedinte de origine germană. Deci românii nu au prejudecăţi legate de minorităţi. Doar cei care vor să inventeze teme false se agaţă de acest discurs şi încearcă să inventeze subiecte pentru a crea o uşoară confuzie”, a afirmat liderul PMP.

El a cerut ca Parlamentul României să fie convocat într-o şedinţă extraordinară pentru a condamna discursul lui Viktor Orban.

„Aşa cum Parlamentul European, săptămâna trecută, a condamnat afirmaţiile lui Orban, cer şi Parlamentului României, preşedinţilor celor două Camere să convoace o şedinţă extraordinară în această lună şi să condamne în termenii cei mai duri acest derapaj antidemocratic, cu iz nazist.

Este inacceptabil aşa ceva. Dacă astăzi îi vom permite lui Orban să emită asemenea teze, să nu se mire nimeni că vor apărea şi în alte ţări şi alţi oameni politici care vor încerca să le explice oamenilor cum este bine să ne izolăm, să renunţăm la valorile pentru care atât în Ungaria, dar în mod special în România, iar ţara noastră chiar s-a unit pentru democraţie, dar pe care vrem să le protejăm”, a precizat Eugen Tomac.

De asemenea, el a mai anunţat că PMP cere demisia preşedintelui CNCD, Asztalos Csaba:

„PMP a luat act cu mare surprindere de abordarea pe care a avut-o domnul Csaba Astalosz, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care ne-a explicat că nu se poate pronunţa pe marginea acestui discurs antieuropean pentru că este reprezentantul unei instituţii a statului român, iar afirmaţiile lui Viktor Orban sunt o chestiune de politică externă, iar de politică externă se ocupă preşedintele României. Am citat din declaraţia domniei sale. Acest domn s-a descalificat complet, nu mai poate deţine nici măcar o zi această funcţie cu o responsabilitate uriaşă în statul român. PMP cere demisia de îndată. Este inadmisibil să fii apărătorul unor valori şi să te prevalezi de nişte chestiuni inventate, să nu te pronunţi pe o chestiune foarte clară, eşti sau nu de acord cu ceea ce a spus Orban?”, a mai declarat Eugen Tomac.

 

 

Context

Premierul de extremă-dreapta al Ungariei, Viktor Orbán, s-a dezlănțuit sâmbăta trecută la Băile Tușnad împotriva „amestecului” de rase europene și non-europene. „Noi (n.r. maghiarii) nu suntem o rasă mixtă … și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, a declarat Orbán. El a adăugat că țările în care se amestecă europeni și non-europeni nu mai sunt „națiuni”.

De asemenea, Viktor Orban a făcut o aluzie la camerele de gazare ale regimului nazist atunci când a criticat planul Bruxelles-ului de a reduce cererea europeană de gaze cu 15%. „Nu văd cum pot obliga statele membre să facă acest lucru, chiar dacă există know-how german în acest domeniu, așa cum a demonstrat trecutul”, a spus el ironic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *