UPDATE 17:41
Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, în Consiliul OCDE, că după aderarea la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană, aderarea la OCDE reprezintă un obiectiv de referinţă în accelerarea în continuare a adaptării României la secolul XXI. El a menţionat că România nu vede aderarea la OCDE ca un scop în sine. Ţara noastră doreşte ca procesul de aderare să fie un catalizator pentru reforme, un motor al schimbării.
Premierul a arătat în discursul său că a preluat mandatul de prim-ministru în urmă cu un an, iar aderarea României la OCDE a devenit prioritate principală din prima zi a mandatului său.
”Bucuria mea a fost şi mai mare când, la sfârşitul lunii ianuarie, am primit scrisoarea prin care am fost invitaţi să începem procesul de aderare. Câteva luni mai târziu, în luna iunie a acestui an, am avut plăcerea de a primi Foaia de parcurs, urmată de derularea la Bucureşti, a misiunii OCDE de lansare a discuţiilor privind aderarea României la Organizaţie”, a spus Ciucă.
Şeful Executivului a arătat că s-au mobilizat pentru a răspunde acestei provocări şi au reorganizat Comitetul Interministerial OCDE, înfiinţând Comitetul naţional pentru aderarea României la OCDE pe care îl conduce şi o structură specială în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, condusă de un secretar de stat care este coordonatorul national al procesului de aderare.
”Am consolidat echipa de la nivelul Guvernului. De asemenea, consolidăm echipa OCDE de la Ambasada României din Paris. Am mobilizat întreaga administraţie românească pentru un dialog structurat cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. De aceea, nu am venit cu mâinile goale acum, la Paris. În urmă cu câteva minute, i-am înmânat domnului secretar general Mathias Cormann, Memorandumul Iniţial pentru aderarea României la OCDE. Ne bucurăm că am făcut acest prim pas şi suntem încrezători că Memorandumul nostru oferă o bază solidă pentru următoarea etapă a drumului nostru către aderarea la OCDE”, a afirmat premierul Ciucă.
Şeful Executivului a arătat că ştie faptul că acest proces nu începe de la zero. ”De-a lungul anilor, instituţiile româneşti au colaborat cu structurile OCDE şi expertiza dumneavoastră ne-a fost de mare folos în multe domenii, din care menţionez câteva, anume: guvernanţă corporativă şi publică, concurenţă, investiţii, întreprinderi de stat, politică fiscală, educaţie, mediu, asistenţă pentru dezvoltare. Procesul de aderare ne plasează într-o altă paradigmă. România nu vede aderarea la OCDE ca un scop în sine. Ţara noastră doreşte ca procesul de aderare să fie un catalizator pentru reforme, un motor al schimbării, aşa cum a subliniat domnul secretar general al OCDE. După cum bine a spus cineva : „Călătoria este la fel de importantă ca şi destinaţia”. Vom parcurge acest drum împreună şi vom ajunge împreună la destinaţie”, a afirmat premierul.
”După cum se evidenţiază în Studiul economic al OCDE referitor la România: în mai puţin de 20 de ani, România a redus la jumătate diferenţa faţă de media OCDE privind PIB pe cap de locuitor, de la aproape 70% la aproximativ 35%. Populaţia expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială a scăzut la 30% în 2020, de la aproximativ 50% cu 13 ani în urmă.
Vă pot da şi alte cifre: în ultimii 30 de ani, Produsul Intern Brut al României a crescut de nouă ori, cea mai mare creştere din Uniunea Europeană. Creşterea continuă, în ciuda crizelor prin care trecem. Cele mai recente previziuni economice ale OCDE anticipează o creştere a PIB-ului României de 6,5% pentru 2022, ceea ce reflectă o redresare puternică în urma impactului economic al pandemiei de COVID-19”, a spus premierul.
Nicolae Ciucă a arătat că ”încă chestiuni care necesită atenţie sporită, cum ar fi creşterea inflaţiei”.
”Guvernul României a luat măsuri, în special pentru a proteja persoanele cele mai vulnerabile şi a le ajuta să depăşească aceste vremuri grele. În acelaşi timp, am crezut dintotdeauna că investiţiile reprezintă unul dintre răspunsurile eficiente la criză. Guvernul pe care îl conduc, a alocat cel mai mare buget de investiţii din ultimii 30 de ani, în valoare de aproape 18 miliarde de euro, vizând relansarea economiei româneşti şi susţinerea mediului de afaceri. Şi am crescut şi mai mult bugetul de investiţii pentru anul următor – peste 20 de miliarde de euro. Investiţiile străine directe au crescut şi ele la peste 7 miliarde de euro, doar în primele nouă luni ale acestui an. La aceasta se adaugă fonduri UE în sprijinul reformelor şi investiţiilor care vor însoţi tranziţia verde şi cea digitală a României. Guvernul român este hotărât să folosească fiecare euro din cele aproape 90 de miliarde oferite de UE prin PNRR şi CFM(Cadrul Financiar Multianual)”, a arătat Nicolae Ciucă.
Premierul a mai afirmat că ”România sprijină o acţiune colectivă hotărâtă, cu implicarea tuturor părţilor interesate relevante, pentru îndeplinirea obiectivelor Agendei 2030 şi ale Acordului de la Paris”.
”Avem o abordare integrată în combaterea schimbărilor climatice: soluţii bazate pe natură în procesul de captare a carbonului, tehnologii verzi pentru reducerea emisiilor din sectoarele energetic şi industrial, schimbarea comportamentului prin conştientizare şi promovarea educaţiei privind schimbările climatice. Apreciez, în acelaşi timp, că OCDE continuă să pună întrebările potrivite la momentul potrivit, precum cele adresate în cadrul recentei conferinţe organizate de OCDE la Luxemburg, denumită „Construirea încrederii şi consolidarea democraţiei” (Building Trust and Reinforcing Democracy). Reconstruirea încrederii în democraţie, într-o perioadă de crize succesive şi concomitente, ar trebui să facă parte integrantă a efortului nostru colectiv pentru rezilienţă”, a spus premierul.
El a arătat că ”pentru România, aderarea la OCDE nu înseamnă doar că se va alătura grupului de ţări în care au loc 70% din comerţul global şi 90% din investiţiile directe globale”. ”Aderarea la OCDE înseamnă de asemenea, noi oportunităţi: oportunitatea de a împărtăşi experienţe cu ţări similare din America de Nord şi de Sud, Asia şi Oceania, precum şi cu partenerii noştri europeni. Aderarea înseamnă a te alătura grupului de ţări care cred în aceleaşi valori. Vom conlucra cu cele 26 de comitete, cu Secretariatul – căruia vreau să îi mulţumesc pentru sprijinul permanent – şi cu voi, statele membre – astfel încât procesul de aderare să se desfăşoare în cele mai bune condiţii posibile”, a spus Ciucă.
Premierul a menţionat că ”în vremuri de criză, mai mult ca oricând, este important ca ţările cu o viziune similară, să fie unite şi să se sprijine reciproc. România oferă o dovadă concretă că este o astfel de ţară. Parcursul nostru democratic, din ultimii 30 de ani, a demonstrat acest lucru, acţiunea noastră de la începutul războiului din Ucraina, pentru apărarea valorilor fundamentale, l-a confirmat”.
”După aderarea la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană, aderarea la OCDE reprezintă un obiectiv de referinţă în accelerarea în continuare a adaptării României la secolul XXI. Sunt încrezător că vom merge pe această cale împreună, cu succes”, a mai spus şeful Executivului în final.
––––––––
România a depus, joi, la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică memorandumul iniţial privind accederea ţării noastre la OCDE.
Premierul Nicolae Ciucă, aflat în vizită de lucru la Paris, i-a înmânat, joi, la sediul organizaţiei, secretarului general al OCDE, Mathias Cormann, memorandumul iniţial privind aderarea României la OCDE. Ulterior, cei doi înalţi demnitari au susţinut declaraţii comune.
După declaraţii, premierul Ciucă va participa în calitate de invitat la reuniunea Consiliului OCDE, într-o sesiune dedicată României, care reuneşte ambasadorii statelor membre ale Organizaţiei şi al Comisiei Europene.
În prezent, OCDE are 38 de state membre, reprezentând democraţii consacrate şi economii consolidate. Împreună, statele membre OCDE asigură circa 70% din producţia şi comerţul global şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.
În strânsă colaborare cu autorităţile publice, actorii economici şi sociali, precum şi reprezentanţii societăţii civile, OCDE stabileşte standarde internaţionale şi se axează pe promovarea de politici care au incidenţă pe majoritatea aspectelor vieţii publice a cetăţenilor – de la îmbunătăţirea performanţei economice până la crearea de locuri de muncă, de la promovarea sistemelor educaţionale eficiente până la combaterea evaziunii fiscale internaţionale. OCDE facilitează schimbul de experienţă şi bune practici între ţări şi pune la dispoziţie datele, analizele şi expertiza proprie privind stabilirea politicilor publice. OCDE este un forum participativ, care dezbate experienţe naţionale, cu obiectivul de a determina cursul cel mai potrivit de acţiune pentru o anumită problemă.
Procesul de aderare
La 10 iunie 2022, Consiliul OCDE, în cadrul reuniunii ministeriale a Organizației, a adoptat Foaia de parcurs pentru procesul de aderare a României la Organizație, moment care marchează intrarea într-o nouă etapă a relaționării cu Organizația, fapt care impune o regândire a cadrului instituțional intern al relațiilor cu OCDE, pentru a face față în condiții de eficiență cerințelor derulării discuțiilor de aderare. Adoptarea Foii de Parcurs a fost urmată de derularea unei misiuni oficiale (kick-off mission) a Secretariatului OCDE la București, în perioada 27-28 iunie 2022. Misiunea a avut ca obiectiv informarea autorităților române cu privire la etapele viitoare în procesul de aderare la OCDE, ca urmare a adoptării Foii de Parcurs pentru România, la 10 iunie 2022.
Delegația OCDE a evidențiat că procesul de aderare este unul extrem de complex, care presupune o colaborare strânsă între structurile OCDE și autoritățile române și presupune alinierea la standardele Organizației, ceea ce echivalează cu o veritabilă preluare de ”acquis” al Organizației. Totodată, delegația OCDE a subliniat faptul că nu există un calendar prestabilit de aderare, iar ritmul progreselor este determinat de meritele proprii ale fiecărui stat candidat. În cadrul acestui proces, România urmează a fi evaluată de 26 comitete sectoriale, conform Principiilor-cheie pentru aderare menționate în Foaia de Parcurs, iar evaluările se vor desfășura în paralel conform ritmului și procedurilor stabilite de fiecare Comitet.
Obiectivul final este alinierea legislației, politicilor și practicilor interne cu cele ale OCDE. Documentul menționează Comitetele sectoriale care vor evalua conformitatea cu legislația și practicile OCDE, principiile care vor ghida activitatea acestora, precum și maniera în care se vor desfășura discuțiile de aderare cu autoritățile române, potrivit profit.ro
Stadiul actual
La acest moment, România a încheiat prima etapă din procesul de aderare, concretizată prin elaborarea Memorandumului Inițial menționat în Foaia de Parcurs. Conform Foii de Parcurs, documentele din procesul de aderare, inclusiv Memorandumul Inițial, sunt nepublice.
La începutul anului viitor, Comitetele OCDE vor demara dialogul aprofundat cu autoritățile române pe fiecare tematică sectorială, evaluările acestora urmând să se desfășoare conform Principiilor-cheie pentru aderare menționate în Foaia de Parcurs. Evaluările se vor desfășura în paralel, conform ritmului și procedurilor stabilite de fiecare Comitet în parte.
Obiectivul discuțiilor de aderare este de a certifica faptul că România a internalizat cele peste 230 de instrumente juridice ale acquis-ului Organizației la nivelul legislației, politicilor și practicilor interne.
Printre dosarele de relevanță ale procesului de aderare se numără:
– politica de mediu – aproximativ 70 de instrumente trebuie preluate;
– politica privind economia digitală – având în vedere importanța transformărilor digitale, inclusiv extinderea comunicațiilor pe bandă largă, rolul tehnologiilor digitale în stimularea inovației și în promovarea obiectivelor sociale și economice;
– investiții – având în vedere procesul de liberalizare a mișcărilor de capital pe termen lung, regimul investițiilor străine directe, comerțul transfrontalier de servicii;
– guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat, o temă de interes general în organizație, la care România este deficitară.
Beneficiile aderării la OCDE
În urma aderării României la OCDE, țara noastră va beneficia în mod nemijlocit de un aport substanțial de expertiză și experiență diversă, din partea unor democrații consacrate și economii consolidate. Este o oportunitate de a interacționa pe teme de substanță economică, socială etc cu state precum Statele Unite, Canada, Noua Zeelanda, Australia, Japonia, Coreea de Sud, tari din America Latină, precum și multe state europene.
Statutul de membru OCDE este și un indicator puternic de încredere pentru investitorii interni și internaționali raportat la sănătatea economiei interne. Acest lucru are consecințe pozitive atât la nivelul fluxurilor de investiții directe, cât și raportat la încrederea piețelor internaționale în stabilitatea economică internă.
Aderarea atrage după sine și accesul la cele mai bune date si statistici. OCDE are cea mai mare baza de statistici comparate si analize din lume, care ajuta tarile sa identifice cele mai bune masuri economice si sociale. De asemenea, România va fi inclusă in toate statisticile si analizele comparative ale OCDE, care au o vizibilitate mondială.
Schimb de bune practici. România va putea sa participe la toate formatele de lucru ale Organizației, iar expertii romani vor dialoga si vor schimba idei cu cei din statele OCDE, în domenii de activitate relevante pentru politicile publice naționale.
Participarea la elaborarea standardelor. OCDE este o organizație cu putere normativă solidă, standardele si normele OCDE având relevanță și în state care nu sunt membre ale Organizației. Exemplul cel mai cunoscut este PISA Programme for International Student Assessment, care este elaborat de OCDE și la care participă aproximativ 100 de țări. Există și alte programe asemănătoare în domeniul social, economic, al protecției mediului etc. în care normele OCDE au dobândit relevanță globală și sunt aplicate și unor state nemembre ale Organizației.
