Vicepreședintele Partidului Național Liberal, Virgil Popescu, dezvăluie cine subminează dezvoltarea județului Mehedinți și consideră că ar fi potrivit ca premierul Cioloș să intervină și să aplice programul de depolitizare al administrației publice.
Popescu este de părere că prefectul Nicolae Drăghiea nu face decât să îngreuneze procesul de dezvoltare al județului Mehedinți, precizează liberalul într-un comunicat transmis redacției. Acesta aduce critici fostei guvernare a Partidului Social Democrat susținând că acesta încă își sustine pionii in administratia locală.
Vicepreședintele PNL cere demisia prefectului Nicolae Drăghiea, ținând cont de abuzul de putere pe care acesta l-a făcut din momentul în care s-a instalat în funcție. De asemenea, Popescu îi solicită premierului să desemneze o echipă de tehnocrați care să ocupe instituția Prefecturii și să organizeze alegerile electorale de anul viitor.
Redăm mai jos comunicat de presă:
Drăghiea a refuzat să emită ordinul de suspendare a zece consilieri județeni care au fost excluși din PNL, după ce partidul și-a retras sprijinul pentru aceștia. Prefectul de Mehedinți i-a menținut în funcție tocmai pentru a păstra o majoritate artificială pro-PSD.
Partizanatul său politic pro-social-democrat reiese și din acțiunile prefecturii împotriva primăriilor PNL din județul Mehedinți. L-a înlăturat din Consiliul Local Orșova pe Dan Papavă, consilier din partea PNL și președinte PNL Orșova, pe motiv de incompatibilitate deoarece ocupa și funcția de director de școală, însă nu a făcut același lucru cu Sanda Baboniu, președinta organizației de femei a PSD din Mehedinți, ținând cont că aceasta era directorul Colegiului
Tehnic „Domnul Tudor” și consilier județean. Ulterior, Papavă a câștigat procesul împotriva acestei decizii abuzive și a revenit în funcția de consilier local, deși pierduse un an din mandat.
Nicolae Drăghiea trebuie să dea socoteală în fața electoratului și în fața justiției pentru abuzurile de putere comise în cei trei ani de mandat. Și totuși a abuzat în continuare de puterea pe care i-o oferă funcția și a susținut-o pe fiica sa, Irina Drăghiea, pentru ca aceasta să ocupe postul de director al Colegiului Pedagogic Drobeta-Turnu Severin. Să ne amintim că fata prefectului a participat, în anul 2012, la emisiunea „Burlacul”. Profesorii Colegiului au înțeles jocurile de culise făcute de prefect și au protestat împotriva noului director. Irina s-a aflat doar o zi la conducerea Colegiului, după ce Ecaterina Andronescu, ministrul Educației la momentul respectiv, i-a cerut demisia.
Nicolae Drăghiea este exemplul perfect de funcționar al statului care ține cu dinții de scaun pentru a-și proteja propriile interese. Aduc în atenția premierului Dacian Cioloș această situație din județul Mehedinți, în condițiile în care a promis că va contribui la depolitizarea instituțiilor statului.
Politica impusă de acesta, în județul Mehedinți, nu a făcut decât să afecteze nivelul de trai al cetățenilor. Astfel micii întreprinzători s-au văzut nevoiți să se resemneze în fața unor sisteme de influență bine organizate. Competivitatea, calitatea serviciilor și numărul de locuri de muncă au avut de suferit. Politica aceasta nu face decât să limiteze posibilitățile pe care le aveți pentru o viață mai bună.
Tot o viață mai bună și-au dorit și angajații de la RAAN. Chiar dacă oamenii au venit în fața prefecturii și au cerut o întâlnire cu Drăghiea pentru a afla când vor fi plătite salariile acestora, prefectul a fugit din oraș, iar o săptămână nu a mai fost văzut pe la instituția pe care o conduce.
În aceste condiții, nu am decât convingerea că alegerile de anul viitor vor fi controlate de prefect, ținând cont de faptul că Partidul Social-Democrat este disperat să obțină victoria cu orice preț după ce a ieșit de la guvernare. Îmi doresc să se asigure cadrul prielnic organizării unor alegeri independente, care să ofere șanse acelor politicieni care au o viziune ce implică dezvoltarea județului și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.
Se impune revocarea din funcția de prefect a lui Nicolae Drăghiea, pentru ca noua conducere să aibă la dispoziție timpul necesar reorganizării prefecturii. E momentul ca Mehedințiul să redescopere prosperitatea sub o echipă care să ajungă la conducere pe baza unor criterii profesionale și de performanță în domeniul administrației publice, nu doar pe baza susținerii unui partid politic. Instituțiile statului au nevoie, mai mult decât oricând, de un proces amplu și complex de depolitizare, care să le ajute să-și regăsească resursele necesare unor proiecte ce vizează construirea unui stat în care să avem cu toții o viață mai bună, nu doar baronii din politică.
Guvernul de tehnocrați a promis României o administrație depolitizată. E timpul sa înceapă din Mehedinți, deoarece avem cel mai emblematic exemplu de administrație ce ar trebui să aparțină tehnocraților.
