Virgil Popescu (vicepreşedintele PNL al Comisiei pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor) s-a arătat revoltat miercuri din cauza distribuitorilor de gaze care vor ca prețurile să crească.
Comisia discută miercuri despre liberalizarea preţului la gaze, companiile din energie solicitând ANRE creşterea tarifelor cu 40-74%, a declarat Popescu pentru Mediafax.
Amintim că Parlamentul ar trebui să aprobe prin lege Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr.64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012.
Proiectul de lege se află în dezbatere la Comisia pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor.
„Miercuri este a treia şedinţă a Comisiei de Industrii în care se discută Ordonanţa 64 din 2016 care presupune o liberalizare a preţului la gaze naturale începând cu 1 aprilie 2017, în sensul că producătorii de gaze au obligaţia să pună un procent din producţia lor de gaze pe bursă, pentru a fi achiziţionate de către furnizori şi distribuitori pentru consumatorii casnici. În paralelel cu acest lucru, până la 31 decembrie 2021, aceeaşi OUG stabileşte că preţul la consumatorul casnic rămâne reglementat de ANRE. Practic, chiar dacă preţul va creşte uşor la producător, ANRE are în continuare competenţa, până în 2021, să reglementeze preţul consumatorului casnic astfel încât acesta să nu sufere.
În mod neaşteptat pentru mine, cei mai vocali opozanţi ai acestei ordonanţe au fost furnizorii şi distribuitorii de gaze, care au susţinut că preţul va creşte cu 40% până la sfârşitul anului. Aceeaşi distribuitori care au cerut luna trecută aprobarea ANRE pentru mărirea tarifului de distribuţie şi furnizare începând cu 1 aprilie 2017, exact data intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe”, a declarat Virgil Popescu.
Parlamentarul a dat asigurări că va propune comisiei – ca amendament al PNL – obligarea Guvernului ca până la 30 septembrie 2017 să definească consumatorul vulnerabil şi schema de ajutor, astfel încât acesta să nu fie afectat de o eventuală creştere a preţului la gaze in iarna 2017-2018.
Deputatul PNL și-a exprimat speranța că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu va accepta solicitările distribuitorilor.
Virgil Popescu mai afirmă că, dacă legea privind aprobarea OUG 64 nu va trece de Parlament, România riscă pierderea a 179 de milioane de euro (bani europeni sosiţi deja în conturile Transgaz necesari pentru conducta de gaze BRUA) şi va intra din nou în procedură de infringement. Ministerul Energiei a emis la finalul lunii trecute autorizaţia de construire pentru gazoductul BRUA, un nou coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.
