Vlad Voiculescu, președintele USR București și o serie de parlamentari, aleși locali și lideri USR din Capitală spun că nu vor urma exemplul lui Dacian Cioloș și al europarlamentarilor care vor demisiona din formațiunea politică.
„Vă transmitem câteva gânduri în lumina anunțului intern al mai multor colegi europarlamentari de a demisiona din partid. Trebuie să recunoaștem că am fost tulburati de vestea plecării lor. Sunt și rămân prietenii noștri, oameni care au pus umărul la construcția politică în care suntem astăzi și la schimbarea României.
Vă spunem însă de la început că noi nu plecăm. Nimeni din conducerea filialei București și niciunul dintre reprezentanții noștri în Parlament, consiliul general sau consiliile de sector nu pleacă. Rămânem aici și construim mai departe în USR”, se spune într-o scrisoare către colegii din USR, scrie news.ro.
”Să nu uităm: 175.000 de oameni au votat USR PLUS la alegerile locale! La Bucureşti am reuşit să lucrăm ca o echipă, la sectoare, la Primăria Generală şi în Consiliul General, indiferent dacă adeziunea iniţială a unuia sau a altuia fusese la USR sau PLUS; Responsabilităţile asumate de noi, aici în filiala Bucureşti, trebuie duse până la capăt, aşa cum am promis celor cărora le-am cerut încrederea. Responsabilitatea noastră este de asemenea faţă de români şi de noi înşine, de misiunea asumată de a schimba în bine ţara asta”, afirmă el.
Potrivit lui Vlad Voiculescu, ultimii ani le-au arătat trei lucruri: doar uniţi – alături de cei din Piaţa Victoriei, de societatea civilă şi de toţi cei care se săturaseră de politica veche – putem reuşi să câştigăm bătăliile importante.
„Partidul acesta va fi așa cum vom ști și vom munci să îl construim împreună. Avem procese interne de îmbunătățit, propuneri interne ale membrilor care trebuie discutate și o cultură organizațională încă în formare”, spun în mesaj Vlad Voiculescu, deputații Diana Buzoianu și Diana Stoica, senatorii Ștefan Pălărie și Simona Spătaru, viceprimarul Horia Tomescu și numeroși consileri locali și lideri USR din București.
„Astăzi, USR PLUS este alternativa la cleptocrația feudală susținută de FSN pe roșu și FSN pe galben. Și asta nu doar la Bruxelles, nu doar la București, ci peste tot: în sute de sate și orașe, în Parlamentul României și în Parlamentul European. Nu a fost ușor să construim ceea ce este partidul astăzi. Două cicluri electorale și o fuziune (încă neterminată) au fost necesare pentru a ajunge aici. Și știm cu toții că este doar începutul”, afirmă aceștia.
Reacția lui Vlad Voiculescu și a celorlalți politiceni USR vine după ce surse din partid au dezvăluit că Dacian Cioloș, rămas fără funcția de președinte, vrea să plece din partid împreună cu europarlamentarii veniți din PLUS care pregătesc o demisie colectivă. Cioloș le-ar fi spus că este timpul pentru o construcție nouă.
CITIȚI ȘI: Cum pregătește Dacian Cioloș ruperea USR. Culisele unei întâlniri de taină cu apropiații din partid
