Președintele Rusiei, Vladimir Putin reacționează în urma atacurilor teroriste, de marti, din Bruxelles.
Astfel, Vladimir Putin a transmis, marţi, condoleanţe Regelui Philippe al Belgiei, după evenimentele tragice petrecute în centrul Europei.
Totodata, liderul de la Kremlin a transmis condoleanţe şi familiilor îndoliate, iar celor răniţi le-a transmis însănătoşire grabnică.
„Preşedintele rus condamnă această crimă barbară, care n-are nicio justificare şi care confirmă, încă odată, că terorismul nu mai are graniţe şi reprezintă o ameninţare pentru oameni din întreaga lume”, se spune în comunicatul de presă al Kremlinului, potrivit News.ro
„Lupta împotriva acestui rău cere o interacţiune internaţională cât mai activă,” a mai notat Vladimir Putin.
