Magistrații din cadrul Judecătoriei Sector 4 vor judeca miercuri solicitarea de eliberare condiționată a fostului acționar al echipei Dinamo, Cristi Borcea.
Borcea execută o pedeapsă de 6 ani și 4 luni de închisoare, pedeapsă pe care a primit-o în Dosarul „Transferurilor de jucători”, informează Știrileprotv.ro.
Decizia pe care o va lua instanța în acest caz nu va fi definitvă. Aceasta este a doua cerere a lui Cristi Borcea de eliberare condiționată, după cea din 2017. La acel moment, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Borcea, însă Tribunalul Ilfov a decis că fostul acționat nu poate fi eliberat condiționat.
Cristi Borcea este închis la Penitenciarul Jilava din anul 2014, după ce Curtea de Apel București a decis condamnarea acestuia la 6 ani și 4 luni de închisoare în dosarul „Transferurilor”, mai adaugă sursa citată.
În același dosar au mai fost condamnați în 2014 și Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Jean Pădureanu și Gheorghhe Nețoiu.
