Skip to content
Politică

Mai mulți islamişti, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru ”complot terorist”

11 islamişti, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru ”complot terorist”.

Mai precis, Curtea pentru Siguranţa Statului de la Abu Dhabi a condamnat duminică 11 membri ai unei grupări islamiste radicale la închisoare pe viaţă pentru că pregăteau ‘operaţiuni teroriste’ în Emiratele Arabe Unite (EAU) şi voiau crearea unui ‘califat’ inspirat din Statul Islamic (SI), potrivit antena3.ro.

Jurnaliştii străini nu au primit permisiunea de a asista la acest proces împotriva a 41 de bărbaţi, între care patru străini, aparţinând ‘grupării teroriste Al Manara’, care s-a instalat în luna august a anului trecut la Abu Dhabi, capitala federală a Emiratelor.

Ei au fost acuzaţi că au plănuit să atace diferite ţinte, inclusiv hoteluri şi centre comerciale, şi că au complotat pentru a răsturna regimul cu intenţia de a crea un Stat Islamic în Emirate.

Ei au mai fost de asemenea inculpaţi pentru că au adus arme în ţară şi au avut legături cu Frontul Al-Nosra, ramura Al-Qaida din Siria, dar şi cu SI.

Condamnaţii au fost găsiţi vinovaţi pentru că „au complotat în vederea comiterii de operaţiuni teroriste în ţară”, pentru că „deţineau arme şi muniţie cu intenţia de a comite atacuri” şi pentru că „au contactat şi strâns fonduri” pentru Statul Islamic şi Frontul Al-Nosra.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *