Magistrații au decis în cazul generalului Mircea Chelaru, fost şef al Statului Major General.
Astfel, potrivit deciziei judecătorilor, Chelaru a fost condamnat definitiv de magistraţii de la Curtea de Apel, la 3 ani de închisoare cu suspendare, informează romaniatv.net.
Dosarul lui Chelaru a fost disjuns din cel al lui Corneliu Dobritoiu, fiind prima decizie definitiva din dosarul cel mare numit „Case pentru generali”.
Dosarul vizează modul în care şi-au cumpărat locuinţele de serviciu, fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, şi alţi zece generali şi colonei.
Judecătorii l-au obligat pe general să plătească aproape 93.000 de lei, ceea ce reprezintă daune materiale faţă de MApN, dar şi peste 850.000 de lei, ceea ce reprezintă foloasele materiale realizate în urma obţinerii locuinţei.
