Skip to content
Politică

DIICOT justifică de ce nu a verificat o plângere împotriva patronului Hexi Pharma

DIICOT justifică de ce nu a verificat o plângere împotriva patronului Hexi Pharma.

Astfel, procurorii nu au făcut verificări în legătură cu o plângere depusă împotriva patronului firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, deoarece acea plângere nu îndeplinea elementele obligatorii prevăzute de Codul de procedură penală și astfel a fost restituită petiționarului, a declarat miercuri procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.

Prezent miercuri la sediul Parchetului General cu ocazia instalării noului procuror general, Daniel Horodniceanu a fost întrebat de jurnaliști care au fost motivele pentru care procurorii DIICOT nu au investigat o plângere depusă împotriva patronului de la Hexi Pharma, firmă implicată în scandalul dezinfectanților diluați.

Șeful DIICOT a explicat că nu au fost făcute verificări deoarece acea plângere nu conținea elementele prevăzute de legea penală.

„Este o plângere care a fost trimisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Nu este un dosar penal, este o plângere. Din cauza lipsei elementelor obligatorii prevăzute de Codul de procedură penală, a fost restituită petiționarului care nu a mai revenit. S-a restituit petiționarului cu solicitarea de a respecta procedurile din Codul de procedură penală în ceea ce privește forma acelei plângeri. Ea nu era făcută corect și se referea inclusiv la infracțiuni de violență. Petiționarul nu a mai revenit”, a afirmat Horodniceanu, potrivit romaniatv.net.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *