Familia Regală a României le reamintește românilor, pe pagina de Instagram și pe site-ul oficial, mesajul adresat românilor de Regele Mihai I, care a fost transmis de Radio Europa Liberă în noaptea de Anul Nou, pe 31 decembrie 1989.
„După 30 de ani de când a fost rostit, el rămâne – probabil – cel mai important mesaj adresat din exil românilor de către Regele Mihai I”, se arată în postarea Familiei Regale a României.
„Niciodată în preajma Sfintelor Sărbători și a sfârșitului de an n-am avut inima atât de adânc îndurerată că astăzi, când, cunoscând tragica situație actuală din țară, mă adresez vouă. Distrugerea sistematică impusă de o dictatură nebunească, în toate sectoarele vieții, a tradiției și culturii românești, a zguduit puternic conștiința universală: voci autoritare venind de pretutindeni s-au ridicat ca să înfiereze procedeele antiumane ale regimului din România. A sosit, deci, momentul ca țările democratice care au denunțat această tiranie distrugătoare să afirme realitatea și unitatea Europei în jurul drepturilor individului și ale națiilor, tocmai în anul care comemorează cea de patruzecea aniversare a proclamării Dreptului Omului. Este urgent să se treacă la fapte”, își începea Regelui Mihai I mesajul transmis românilor.
