Skip to content
Politică

20 de IT-iști, bursă de la Guvern pentru crearea unor aplicații

bussiness.ro

Un număr de 20 de specialişti în tehnologia informaţiei vor primi din partea Guvernului burse lunare de 2.000 de euro, timp de şase luni, perioadă în care vor dezvolta aplicaţii şi software ce urmează să fie folosit de instituţiile guvernamentale în sprijinul cetăţenilor şi al companiilor.

Selectarea celor 20 de bursieri face parte din programul GovITHub, prin care Executivul vrea să implementeze soluţii de informatizare în cadrul instituţiilor din subordine.

„Candidaţii au fost evaluaţi de o Comisie interinstituţională formată din specialişti IT din administraţie şi un Consiliu cu rol consultativ format din reprezentanţi ai mediului de business”, anunţă Guvernul, potrivit b365.ro.

Cei 20 de bursieri care vor primi, timp de o jumătate de an, o bursă lunară de 2.000 de euro sunt: Ligia Adam, Ionuţ Aioniţoaei, Dan Bărbulescu, Carol Brăileanu, Claudiu Ceia, Alexandru Chirapleş, Alexandru Grosu, Alexandru Jurubiţă, Cristian Levcovici, Cristina Moga, Cezar Neaga, Gabriel Păunescu, Ionuţ Popa, Ştefan Popa, Radu-Ionuţ Popa, Remus Ruşanu, Roxana-Carmina Stan, Lucian Stuparu, Oana Talpalaru, Sorin Vasilescu.

Aceştia au fost selectaţi din peste 1500 de candidaturi primite în mai puţin de o lună. „Pe lângă bursieri, aproximativ 300 de voluntari se vor implica într-un program de minimum 8 ore/săptămână. Numele acestora va fi anunţat până la data de 1 noiembrie”, transmite Executivul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *