Opt ţări – Olanda, Regatul Unit, Finlanda, Danemarca, Lituania, Estonia, Letonia şi România – au îndemnat luni la crearea de urgenţă a unui cadru juridic care să permită pedepsirea hackerilor.
”Absenţa unei acţiuni internaţionale ferme dă sentimentul că atacurile cibernetice vor rămâne nepedepsite”, au avertizat ele într-un document de poziţie comună, din care AFP a obţinut un exemplar.
”Toată lumea este de acord cu impunerea unor sancţiuni, însă este necesar ca mai întâi să ne înţelegem asupra cadrului juridic şi se pun mai multe probleme, mai ales proba responsabilităţii atacului”, a subliniat un diplomat.
Necesitatea sancţionării atacurilor cibernetice vizând reţele online se impune din cauza multiplicării activităţilor infracţional conform news.ro
Olanda a dejucat în aprilie o încercare de piratare a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), la Haga, a agenţiei militare ruse de informaţii GRU. Moscova dezminte insistent că a vrut să pirateze OIAC.
