4 martie 1977, ora 21:22
În 56 de secunde, 1.578 de oameni au murit, iar alţi 11.000 au fost răniţi, cei mai mulţi în Bucureşti, dat fiind gradul înalt de urbanizare.
Au fost distruse 35.000 de locuinţe, iar mai multe clădiri reprezentative pentru Bucureşti au căzut şi ele la pământ: blocurile Casata, Nestor, Scala, Dunărea, Simu şi Continental, veritabile repere arhitecturale pentru mulţi locuitori ai Capitalei.
De-a lungul timpului, România a fost lovită de mai multe cutremure de intensitate mare. Astfel, pe 26 octombrie 1802 a avut loc un cutremur cu o magnitudinea 7,9. Cronicile bisericeşti spun că atunci s-a rupt turnul Colţea. Un seism la fel de tragic, care a lăsat în urmă mii de victime, a fost cel din 10 noiembrie 1940. În trei minute, peste 1.000 de oameni au murit şi alte 4.000 au fost rănite. Au urmat cutremurele din 1986, 1990 şi 2004, cu magnitudini de 6-7 grade pe scara Richter.
Specialiştii spun că România este afectată episodic de cutremure cu epicentrul în Vrancea. Astfel, o dată la un secol au loc două-trei evenimente seismice de 7 – 7,5 grade.
Scenariile întocmite acum de specialiști estimază că un cutremur puternic ar produce doar în Capitală între 3.000 și 6.500 de morți și între 8.000 și 16.000 de răniți.
