Invitat în cadrul emisiunii „Puterea Știrilor”, antreprenorul Cristian Pascu, vicepreședinte în Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali, a vorbit despre lipsa digitalizării din companiile din România și din administrația publică. Antreprenorul a susținut că 80% din companiile private din România duc lipsă de digitalizare. „O altă chestie foarte importantă, pe lângă digitalizare, degeaba avem digitalizare, dacă nu facem o debirocratizare”, atrage atenția Pascu.
PS News: Cât de mare este lipsa digitalizării în firme?
Cristian Pascu: Cred că 80% din companiile private din România duc lipsă de digitalizare. Același lucru se întâmplă și în administrație. Acum, ușor-ușor, în administrații lucrurile au început să fie forțate de PNRR și să fie forțate de stimulentele financiare din diversele programe de reziliență. O altă chestie foarte importantă, pe lângă digitalizare, degeaba avem digitalizare, dacă nu facem o debirocratizare.
PS News: Debirocratizarea este o altă problemă în România…
Cristian Pascu: Haideți să vă dau un exemplu cu ce am găsit eu la Sectorul 6 când am venit. O mare companie, un mare retailer, pentru că s-a certat cu primarul, venea din șase în șase luni de zile să se autorizeze la Primăria Sectorului 6. E o aberație și, automat, când m-am dus acolo și-am spus: domnule, hai să terminăm cu aceste nebunii și hai să autorizăm companiile să vină cu o dată la 4 ani cu toate actele și atât, să nu mai aibă omu ce să treacă pe la primărie. Ce are de făcut compania la final de an? Să plătească taxe și impozite. Bun, are contul, la final de an ți-a trimis un mail cu dovada plății și asta e tot, automat se prelungește. Nu mai trebuie să te duci iar cu dosărelul pe care îl depui online la etajul doi, cu dosar cu șină.
PS News: Poate vine Ministerul Digitalizării cu o rezolvare…
Cristian Pascu: Lucrurile chiar au început să se schimbe. Repet, la Sectorul 6 lucrurile chiar s-au schimbat. Chestia asta se aplică deja. Nu mai trebuie să te autorizezi odată în fiecare an.
PS News: În continuare avem probleme…
Cristian Pascu: 80% din companii au problemele astea pentru că este, într-un fel sau altul, și o lipsă a educației, dacă mă întrebați pe mine. Inclusiv eu m-am surprins la un moment dat că sunt depășit tehnologic de anumite chestii și a trebuit să apelez la persoane mai tinere din firma mea și să cer un sfat și o părere.
Ps news: Care este soluția?
Cristian Pascu: Soluția, după părerea mea, este noua generație. Fără falsă modestie, vin și spun că este foarte important ca orice manager să simtă momentul în care să facă un pas lateral sau în spate și să lase tânăra generație să se implice. Automat vei vedea că lucrurile se vor schimba, începând de la automatizare a sistemelor în orice companie și nu vorbesc acum de mari companii, inclusiv o alimentară dacă vrei, o poți digitaliza ușor. Nu e nicio problemă. Până la partea de promovare online, niciodată nu o să mă pun eu la 48 de ani cu un tânăr care își face mâine TikTok și o să vezi că o să-ți crească vânzările doar din filmulețe pe TikTok de 30 de secunde și am văzut exemple, nenumărate exemple în care companiile și-au crescut vânzările doar pentru simplul fapt că un au angajat un tânăr pe pe vânzări.
PS News: Deci tânăra speranță?
Cristian Pascu: Da, eu am mare încredere.
PS News: Dacă eu, ca tânăr aici în România, pentru ceea ce fac 8h/zi la muncă, am un salariu de două ori mai puțin față de cel pe care aș putea să îl am în afară, în Germania, în Austria, în țările nordice, de ce aș rămâne în România?
Cristian Pascu: Bună întrebare. Problema este că în afara României se exportă în general lucrurile de top și nișă, pentru că sunt foarte puține companii care își pot permite să plătească salarii mari. Și mă refer aici la IT-ști, la medici, la muncă specializată, cu valoarea adăugată mare, aici într-adevăr este o problemă și va fi o problemă câtă vreme nu vom stimula într-un fel sau altul financiar companiile să poată să țină toate aceste creiere, toate aceste genii. Pentru că eu consider că tânăra speranță, tânăra generație, ca întotdeauna, oferă întotdeauna mici genii pe care noi nu suntem în stare să le păstrăm. Și aici e adevărat, doare, dar nu am ajuns la nivelul acela în care să vă pot da o soluție 100%.
PS News: Poate vine Guvernul cu o soluție, poate coaliția, poate că vine Partidul Social Democrat la guvernare, poate se schimbă ceva…
Cristian Pascu: Poate vine Ministerul Digitalizării cu o soluție. Domnul Burduja, trebuie să recunoaștem, este un om din tânăra generație care are multe soluții, deci va veni cu multe soluții. Eu îmi pun mari speranțe în el.
PS News: Ce sfaturi aveți pentru cei care vor să devină antreprenori?
Cristian Pascu: Știu că sună ca din cărți, dar am văzut astea pe pielea mea și le spun același lucru și copiilor mei. Câtă vreme ai un vis, important este să crezi în el, este doar o chestiune de timp până când tot universul lucrează pentru tine. O să mă considerați nebun, dar eu chiar cred asta, pentru că au fost situații în care n-aveam bani de covrigi și nici de bilet de tramvai, și cu toate astea am sperat că într-o zi o să devin cel mai bun din domeniul meu și într-o zi o să am un cuvânt de spus în țara asta și mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că mai devreme sau mai târziu le-a așezat de așa natură încât lucrurile s-au întâmplat. Dar important este să nu renunți pentru că vei întâlni pe drumul ăsta foarte multe piedici, extraordinar de multe, dar soluțiile vin de la sine și nu trebuie să fii disperat.
