Ziua Europei este marcată în fiecare an la data de 9 mai, începând din anul 1985, când în cadrul Consiliului European de la Milano s-a luat această decizie. Data marchează ziua în care a fost pronunţată ”declaraţia Schuman”.
În urmă cu 70 de ani, la 9 mai 1950, la cinci ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea, în cadrul unui discurs, plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit europa.eu. Această propunere venită din partea ministrului francez de externe este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene, relatează Hotnews.
Dând curs apelului lui Robert Schuman, statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE), cunoscută sub numele de Piaţa Comună, şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Acestui complex proiect de construcţie europeană i s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), în 2004, noi zece state: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria, în 2007, Bulgaria şi România şi în 2013, Croaţia.
Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre. Această schimbare s-a reflectat în modificarea, în 1993, a numelui Comunităţii Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE).
Robert Schuman (1886-1963) a fost ministru de finanţe, apoi prim-ministru în 1947, ministru al afacerilor externe în perioada 1948-1952 şi din nou ministru de finanţe în perioada 1955-1956. Între 1958 şi 1960, a fost preşedinte al Parlamentului European.
Instituţiile europene vor celebra sâmbătă, 9 mai, Ziua Europei prin mai multe manifestări în mediul online, precum dezbateri, dialoguri cu cetăţenii şi mesaje video, la care vor participa comisari europeni, lideri ai Parlamentului European şi şefi ai grupurilor politice. În contextul pandemiei de coronavirus, mesajele celor două instituţii europene se vor axa pe importanţa solidarităţii şi a unităţii în Uniunea Europeană.
Parlamentul European, care organiza în anii anteriori evenimente cu vizitatori în sediile proprii, în acest an, din cauza pandemiei de COVID-19, va recurge, ca şi alte instituţii, la o Zi a porţilor deschise în mediul online, la care vor putea lua parte cetăţenii europeni din întreaga Uniune Europeană, cu scopul declarat de a promova sentimentul de solidaritate şi de a explica rolul UE în depăşirea acestei crize.
O serie de evenimente şi expoziţii online sunt organizate cu acest prilej în jurul temei solidarităţii şi acţiunii UE de combatere a pandemiei şi a consecinţelor sale economice, menţionează PE într-un comunicat.
