Skip to content
Politică

Declarațiile ministrului desemnat al Sănătății de acum un an: Îi înțeleg pe medicii care pleacă

Nominalizarea pentru Ministerul Sănătății trimisă Parlamentului în duminică seară de către premierul desemnat Dacian Cioloș este conferențiarul universitar doctor Patriciu Achimaș-Cadariu, în prezent director al Institutului Oncologic Cluj-Napoca, informează un comunicat de presă al Guvernului, potrivit romaniatv.net.

O mare problemă este să reținem în țară rezidenți buni. Dar cum vom face asta cu bani puțini, greu de spus. Cum să-i rețin când nu am argumente? Le pot eu da salariul din Vest? Eu am fost în Germania și m-am întors, dar știu cum e acolo. Și atunci îi înțeleg pe cei care pleacă. Vreau să fac și facem tot ce putem, institutul nostru merge bine, e, poate, cel mai dotat din țară. Dar suntem o insulă și insula asta e ca în Robinson-ul lui Gellu Naum, deși singuri, suntem înconjurați de multi alții cu care interacționăm. Mă afectează sărăcia oamenilor, a instituțiilor, mă afectează ignoranța”, spunea în urmă cu un an, directorul Institutului Oncologic din Cluj, Patriciu Achimas, acum nominalizat de premierul Dacian Cioloș, să preia șefia Ministerului Sănătății.

Amintimcă Dacian Cioloș a retras, duminică seară, propunerea anunțată inițial pentru Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

Noua propunere a premierului desemnat, Dacian Cioloş, pentru postul de ministru al Sănătăţii este Patriciu Achimaş-Cadariu, şeful Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca.

Propunerea ca Patriciu Achimaş-Cadariu să preia conducerea Ministerului Sănătăţii a fost anunţată oficial, Biroul de presă al Guvernului precizând că nominalizarea a fost trimisă Parlamentului duminică seară de către premierul desemnat Dacian Cioloş.

Nominalizarea pentru Ministerul Sănătăţii trimisă Parlamentului în această seară de către domnul Prim-ministru desemnat Dacian Cioloş este domnul conferenţiar universitar doctor Patriciu Achimaş-Cadariu, în prezent director al Institutului Oncologic Cluj-Napoca„, se menţionează în comunicatul transmis de Guvern.

În vârstă de 39 de ani, medicul Patriciu Achimaş-Cadariu conduce de trei ani Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca.

De asemenea, el este conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, la departamentul de Chirurgie Oncologică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *