Skip to content
Politică

Judecătorii au decis.Veste proastă pentru Mihai Betelie

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Mihai Betelie  și-a primit astăzi sentința finală, după ce inițial  a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare,în urma unei decizii a Curții de Apel București din noiembrie 2014.

 

Acesta a fost condamnat definitiv, în cursul zilei de astăzi, de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani și șase luni închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

În același dosar,  a fost condamnat la un an și șase luni închisoare cu suspendare și Bogdan-Nicolae Grigorescu, secretar al Primăriei Sectorului 1 București, iar Gheorghe Marin Dobre, avocat în cadrul Baroului București, a rămas cu pedeapsa de șase luni de închisoare cu suspendare dată de instanța de fond.

Decizia instanței este însă definitivă, astfel că potrivit DNA, în perioada iulie 2011 — ianuarie 2012, procurorul Mihai Betelie și Bogdan Grigorescu au efectuat prin persoane interpuse activități de comerț și au participat la administrarea SC Enviroservice SRL în scopul obținerii unor foloase materiale necuvenite.

„Atribuțiile de administrare a acestei societăți comerciale, ai cărei reprezentanți legali erau rude sau persoane foarte apropiate celor doi inculpați, au fost împărțite între cei doi inculpați care și-au încălcat interdicțiile privitoare la incompatibilități prevăzute în statutul judecătorilor și procurorilor și, respectiv, în Legea administrației publice locale. În acest scop, cei doi inculpați s-au ocupat în fapt de administrarea acestei firme (cu obiect de activitate achiziționarea deșeurilor colectate selectiv în vederea reciclării), implicându-se în mod direct în tot ceea ce însemna funcționarea acesteia: relațiile cu partenerii de afaceri, selecția de personal și plata salariilor, achiziții de utilaje și plata acestora, relațiile cu unitățile bancare, distribuția mărfurilor, plata chiriei etc”, susțin procurorii.

Totodată, în perioada septembrie — noiembrie 2011, Betelie i-a solicitat lui Hubert-Petru-Ștefan Thuma, vicepreședinte al Partidului Național Liberal — Filiala Ilfov, să îl sprijine în demararea și dezvoltarea activității firmei, apelând la prerogativele funcției sale de conducere a unei filiale locale a partidului politic respectiv.

Astfel, Thuma a intermediat legăturile dintre Betelie și primarii unor comune și orașe din județul Ilfov, membri PNL și i-a determinat pe aceștia să facă demersuri pentru bunul mers al afacerii procurorului.

DNA preciza că, în perioada noiembrie — decembrie 2011, în condițiile în care o societate comercială aflată în relații contractuale cu firma acestora a încetat derularea unui contract din cauza existenței unor nereguli, Betelie și Grigorescu, profitând de funcțiile publice deținute, au exercitat presiuni asupra reprezentanților societății pentru ca aceștia să încheie un act adițional prin care firma să continue livrarea de deșeuri reciclabile către SC Enviroservice, deși nu îndeplinea toate condițiile legale în vederea achiziționării unor astfel de deșeuri.Betelie și Dobre au determinat un notar public să autentifice, în 12 iunie 2008, un contract de vânzare-cumpărare de bunuri viitoare, atestând fapte nereale, în condițiile în care notarul nu cunoștea acest aspect, conform unor surse citate de Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *