Skip to content
Politică

Klaus Iohannis participa luni la Conferința ONU pe teme climatice de la Paris

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis urmează să participe astăzi, la Paris, la Conferința Părților (COP 21) la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, informează romaniatv.net.

La deschiderea Conferinței Părților (COP 21) la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice vor lua parte șefi de stat și guvern din peste 145 de țări, precizează sursa citată.

Miza principală a conferinței, care se va desfășura la Paris, în perioada 30 noiembrie — 11 decembrie, o reprezintă adoptarea unui nou acord internațional în domeniul schimbărilor climatice, care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic și aplicabil tuturor statelor începând cu 1 ianuarie 2021.

Noul acord internațional în domeniul schimbărilor climatice ar urma să încorporeze un set de reguli ambițioase și obligatorii privind reduceri cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de seră și să fie în linie cu ultimele descoperiri științifice și tehnologice, potrivit Președinției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *