Revine Traian Băsescu? Ce şanse are fostul preşedinte al României pentru Primăria Capitalei.
Potrivit unui sondaj de opinie comandat de Mişcarea Populară (MP) şi prezentat, joi, de România TV, fostul şef de stat ar fi votat de 27% dintre bucureşteni, dacă ar candida pentru funcţia de primar general.
În sondajul citat, au fost măsuraţi posibilii candidaţi ai formaţiunii la alegerile locale din 2016 pentru Primăria Generală a Capitalei.
Potrivit datelor cercetării, 27% dintre cei intervievaţi îl preferă pe Traian Băsescu pentru funcţia de primar general. Pe poziţia a doua se situează Cristian Diaconescu, cotat la 20%, urmat de Cristian Petrescu, cu 17% .
Traian Băsescu a declarat, la începutul lunii octombrie, că nu exclude posibilitatea de a intra în cursa pentru Primăria Capitalei.
„Nu spun nici nu, nici da. Abia construim un partid. Nu mi se pare că cineva care a fost preşedintele României mai intră într-o competiţie locală, dar în politică nu faci întotdeauna ce vrei, ci şi ce trebuie. Este cale lungă până acolo”, a afirmat Băsescu.
Politicianul a adăugat că PMP va avea în mod cert un candidat la primăria Capitalei, „dar să fie cu şanse”.

eu nu cred ca sunt Bucuresteni cei care au votat pt Basescu,fiindca ma faceti sa le dau alta conotatie acestor oameni de capitala si nu vreau acum.