Ajutor de la Guvern pentru veterani şi văduvele de război
Veteranii de război, văduvele de război, precum și accidentații de război în afara serviciului ordonat care au suferit o infirmitate vor primi un ajutor anual în cuantum de 335 de lei, acordat pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice.
Guvernul a aprobat o Hotărâre de Guvern ce stabilește cuantumul ajutorului acordat în 2015 pentru veteranii de războişi văduvele de război, în creștere cu 11% față de cel de anul trecut, respectiv de la 300 de lei la 335 de lei.
Acest cuantum se stabilește anual, în funcție de evoluția prețurilor și posibilitățile de susținere din bugetul de stat.
De ajutorul anual vor beneficia 17.688 persoane, iar plata ajutorului anual din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice se efectuează de către casele teritoriale de pensii publice, potrivit romaniatv.net.

Flavia draga, mai multa atentie can scrii pentru altii: 335 lei anual?!