Skip to content
Politică

Buget 2016. Atmosferă incertă în Parlament: „Nu poate să-mi dicteze nimeni!” „Aşa le impune Bruxelles-ul” EXCLUSIV

Atmosfera este destul de incertă în Parlament înainte ca bugetul de stat pe anul 2016 să fie votat în plen. Redacţia PSnews.ro a luat legătura, joi, cu diverşi fruntaşi de grupuri din Camera Deputaţilor şi din Senat.

De exemplu, Virgil Delureanu (vicelider de grup PSD din Cameră) studia, în acel moment, proiectul de buget, nefiind foarte precis în legătură cu amendamentele pe care urma să le depună.

„Acum, sunt la cabinet, la mine, la Balş. Studiez bugetul, voi depune nişte amendamente pe la orele 20 şi după aceea voi vedea care e problema. La grup, nu s-a discutat nimic. Din punctul meu de vedere, mie nu poate să-mi dicteze nimeni. E treaba mea, eu sunt parlamentar PSD şi voi vota în funcţie de ce îmi dictează mie conştiinţa şi de ceea ce constat eu că e bine pentru judeţul meu şi pentru localităţile mele, care m-au ales. Voi decide la faţa locului”, a spus Delureanu, deputat de Olt.

La rândul lui, Mircea Dolha (deputat PNL de Maramureş şi vicelider al grupului din Cameră) a dat de înţeles că va vota bugetul.

„Încă nu s-a luat nicio decizie, dar, din ce a declarat conducerea partidului, suntem de acord cu acest buget. Asta nu înseamnă că nu vor putea depune parlamentarii PNL şi amendamente, pentru colegiile pe care le reprezintă. Eu, de exemplu, o să depun câteva amendamente”, a punctat Dolha, dând ca exemplu problema drumului rapid Baia Mare-Vaja şi finanţarea spitalului judeţean din Baia Mare.

Opinii similare, favorabile bugetului, dar cu eventuale amendamente, au avut Bogdan Ciucă (deputat de Galaţi, liderul grupului ALDE) şi senatorii de Vâlcea Laurenţiu Coca (vicelider al grupului PSD), respectiv de Tulcea Octavian Motoc (vicelider grup PNL).

Nu în ultimul rând, senatorul ALDE Dumitru Pelican (liderul grupului) a vorbit în termeni duri despre proiectul de buget pe 2016.

„Trebuie luat la mână, trebuie citit ca lumea, pentru că e cam bătaie de joc la adresa românilor. Este, în primul rând, un buget care înseamnă «austeritate»: tăiat, tăiat, tăiat. Nu se poate! România nu era într-o situaţie în care să venim cu  măsuri de austeritate extremă. Eu am bănuit că vor veni cu aceste măsuri de austeritate, dar nu credeam că pot să meargă până la aşa ceva. Nu ştiu. Probabil că aşa le impune Bruxelles-ul. Probabil. Declaraţia domnului Dâncu e elocventă: toate guvernele care au fost, din ’90 încoace, nu au avut curajul să ia măsuri nepopulare. Noi vom lua măsuri nepopulare, pentru că nu suntem politicieni. Asta e o declaraţie care înseamnă şi cinism, înseamnă şi un sâc-sâc. A stârnit foarte mari valuri de proteste în societatea civilă. Dar vom vedea, îl vom analiza. Ne vom uita cu mare atenţie. Eu zic că un astfel de buget va produce multe discuţii controversate. Zilele următoare, va fi un metronom de citit, de lecturat… E foarte scurt timpul. Luăm fiecare domeniu în parte. La muncă, de exemplu, unde s-a tăiat mult. Sunt multe lucruri de spus – nu putem vorbi în două minute despre un buget care-ţi ia două-trei zile numai să-l citeşti cu atenţie”, a comentat Pelican, senator de Bucureşti.

1 comentariu la “Buget 2016. Atmosferă incertă în Parlament: „Nu poate să-mi dicteze nimeni!” „Aşa le impune Bruxelles-ul” EXCLUSIV

  1. … „Încă nu s-a luat nicio decizie, dar, din ce a declarat conducerea partidului, suntem de acord cu acest buget. …
    Ce fel de leguma trebuie sa fii ca sa spui asa ceva ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *