Serviciul de Ambulanță din București și Ilfov (SABI) face public numărul persoanelor care au încercat să se sinucidă în preajma Anului Nou.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a declarat, sâmbără, că de Revelion și pe 1 ianuarie au încercat să se sinucidă 11 persoane, însă toate au fost salvate, informează b1.ro.
„Din păcate, întotdeauna de sărbători numărul celor care vor să-şi pună capăt zilelor este mai mare. Din fericire, de această dată nu au reuşit, medicii fiind chemaţi rapid. Toţi cei 11 cu tentativă de suicid trăiesc„, a spus Alis Grasu.
La SABI au fost 1.224 de solicitări pentru ajutor medical, 735 fiind urgenţe, în ultimele 24 de ore.
Comparativ cu anul trecut, numărul solicitărilor în intervalul 1 ianuarie ora 8.00 – 2 ianuarie ora 8.00 a scăzut, dar numărul celor care au acuzat probleme digestive sau din cauza consumului de alcool a rămas la fel de mare
În total, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 250 de suferinţe digestive, colici biliare, dureri abdominale şi cazuri diareice, dar şi come alcoolice.
