Skip to content
Politică

Virgil Popescu aduce laude Guvernului Cioloş: „Apreciez…”

Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, redacției PSnews.ro, vicepreședintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Virgil Popescu, aduce laude Guvernului Cioloş: „a dat dovadă de maturitate în privința deciziei de a mării salariul minim”.

„Data de 1 ianuarie 2016 implică, mai întâi de orice, adoptarea noului Cod Fiscal, care presupune mai multe măsuri de relaxare fiscală, menite să încurajeze investițiile și creșterea nivelului de trai al cetățenilor. După mărirea salariilor din sectorul bugetar, Guvernul Cioloș a anunțat că salariul minim pe economie va crește la 1.250 de lei, de la 1 mai 2016, iar astfel sunt ajutați și angajații din sectorul privat.

Apreciez decizia Executivului și, în același timp, mă bucură că a dat dovadă de maturitate și a analizat atent situația economică a țării. De asemenea, miniștrii au păstrat dialogul cu sindicatele, înainte de a se pronunța pe acest subiect. Guvernul își menține promisiunea de a consulta reprezentanții societății civile în vederea adoptării unor proiecte legislative ce vizează direct cetățenii de rând.

Inițial, ministrul Finanțelor, Anca Dragu, anunțase că salariul minim pe economie nu va crește în 2016 și este necesar un studiu de impact. Așa cum ne-au obișnuit social-demcorații, au atacat această poziție echilibrată a Executivului și s-au grăbit să critice. PSD era doar nerăbdător de capital electoral și încerca să ducă aceeași politică plină de pomeni electorale.

Mărirea salariului minim pe economie reprezintă un pas important făcut de România în vederea sporirii nivelului de trai. În primul rând, va fi încurajat consumul, iar statul va reuși să colecteze o sumă mai mare de bani de la proprii săi cetățeni. În al doilea rând, era absolut necesară o măsură care să-i ajute pe cei aproximativ un milion de angajați din sectorul privat, care, în prezent, primesc un salariu mult mai mic.

Trebuie să ne amintim că Guvernul Cioloș se vede nevoit să reziste presiunilor exercitate de politicieni și să-și mențină propriul program de guvernare. Chiar dacă avem un guvern tehnocrat, deciziile acestuia depind, în mare parte, de voința liderilor politici. O colaborare între Palatul Victoria și Palatul Parlamentului este absolut firească, atât timp cât aceasta se bazează pe lucruri concrete și sunt lăsate de o parte discursurile populiste și electorale, pentru a lucra în slujba cetățeanului”, transmite Virgil Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *