Skip to content
Politică

Prețul gazelor importate de la ruși, mai mic decât al celor din producția internă

Președintele Comisiei de industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, a declarat marți că România a importat zilele trecute gaze din Rusia la un preț mai mic decât cel al gazelor din producția internă, în condițiile în care, anii trecuți, prețul de import era de 530 de dolari pe mia de metri cubi (mai mult decât dublu față de cel autohton – n.r.), informează romaniatv.net.

„Zilele trecute, când a fost ger, am avut o surpriză foarte mare să constatat că am importat 5 milioane de metri cubi de gaze pe zi, în vârf de consum, la un preț sub cel de producție internă, față de 530 de dolari pe mia de metri cubi, cât plăteam pe vremuri”, a arătat Iancu, în cadrul unei conferințe pe tema cogenerării și eficienței sistemului de termoficare.

La finele săptămânii trecute, România a înregistrat un vârf de consum de gaze naturale, din cauza temperaturilor extrem de scăzute. Potrivit ministrului Energiei, Victor Grigorescu, românii au consumat în această perioadă 62 de milioane de metri cubi pe zi. Într-o zi normală de iarnă, consumul se situează în jurul valorii de 50 de milioane de metri cubi.

Potrivit ultimului raport lunar publicat de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), prețul gazelor rusești de import în luna septembrie a fost de 258 de dolari pe mia de metri cubi sau 93 de lei pe MWh, cu doar 15% mai mare decât cel de producție internă.

Aceasta după ce, anii trecuți, prețul gazelor importate era mai mult decât dublu față de cel românesc. Gazele rusești au un preț care ține cont de cotațiile petroliere, cu un decalaj de 6-9 luni, iar, cum cotațiile barilului s-au prăbușit, și prețul gazelor pe piețele internaționale a fost în picaj. Cotația petrolului a ajuns sub 30 de dolari, față de 115 dolari la mijlocul anului 2014.

 

Producția internă de gaze naturale în luna septembrie 2015 a asigurat 99,97% din consumul țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *