Legea defăimării propusă de Liviu Dragnea este un atentat la libera exprimare, a susținut primarul Timișoarei, Nicolae Robu, pentru B1 TV. Acesta a mai precizat că este un politician foarte des atacat, dar nu-și face griji în privința imaginii sale deoarece timișorenii văd rezultatele muncii sale.
”Nimeni în țara asta nu este mai defăimat decât sunt eu. De la profesor universitar cu carieră, care a mers la vârf, ales și reales în toate funcțiile cele mai înalte, sunt prezentat de către tot felul de indivizi, tot felul de personaje, ca fiind un om neserios, care se ocupă numai de prostii. Cu toate acestea, consider că o astfel de lege este neavenită, sunt împotriva adoptării ei și sunt de acord cu acuzele aduse inițiatorilor. Nu cred că în spatele inițiativei sunt gânduri de bine. Eu cred că o astfel de lege este, într-adevăr, un atentat la libera exprimare.
Eu consider că, oricât aș fi defăimat, rezultatele activității mele de primar se văd și cetățenii pun în balanță ce se spune despre mine și ce văd ei. Ca rezultat al muncii mele, Timișoara a luat pentru a treia oară de când sunt primar titlul de Cel mai bun oraș pentru afaceri din România, după reputata revistă Forbes.
Prin urmare, poate să spună despre mine oricine ce dorește, tot felul de prostii care nu au nicio legătură cu mine, cu papagali, cu zebre cu Dumnezeu mai știe ce alte vietăți și ciori și așa mai departe. Eu îmi văd de treabă și, dacă la un moment dat voi considera că cineva întrece limitele, ca orice cetățean al României – și nu trebuie să am privilegii ca politician -, pot să fac apel la legile existente la ora actuală. Acesta este punctul meu de vedere”, a susținut primarul Timișoarei, potrivit b1.ro.
Acesta a mai afirmat că a fost amendat în trecut de către un Consiliu controlat de PSD și că acest partid are năravul de a pune pumnul în gură cetățenilor și, mai ales, adversarilor politici.
”Cenzura este total inacceptabilă. Eu am luat amendă pentru o postare pe Facebook, într-un mod total nejustificat. Am făcut o ironie la adresa unor cetățeni spun romi, că altfel iar sunt amendat, dar nu pentru etnia lor, ci pentru faptul că epatează cu dinți de aur, cu cocoșei și alte prostii, cu mașini de nu știu care și nu-și plătesc taxele și impozitele.
A fost o ironie la adresa unor indivizi pentru fapte concrete și nicidecum o afirmație cu conotație rasistă. Pe Facebook a fost făcută. Există și postări care explicitează punctul meu de vedere și, cu toate acestea, am fost amendat de un Consiliu al Discriminării controlat de PSD. A fost foarte limpede. Ține de năravul acestui partid să pună pumnul în gură cetățenilor, mai ales adversarilor, și nu cred că este întâmplătoare graba de acum. Păi România nu are alte priorități?”, a mai susținut Nicolae Robu.
