Skip to content
Politică

Alertă cu bombă în clădirea administrației prezidențiale din Moscova

O ameninţare cu bombă asupra clădirii administraţiei preşedintelui rus din centrul Moscovei a pus autorităţile în alertă. Ameninţarea a fost făcută printr-un apel telefonic, însă s-a dovedit a fi falsă. În acelaşi timp, mai multe centre comerciale au fost evacuate, tot în urma unor ameninţări cu bombă.

Deviatov a confirmat amenințarea cu bombă printr-un apel anonim joi. „Au fost luate preventiv măsuri standard în aceste situații, evacuarea funcționarilor nu a avut loc”, a subliniat reprezentantul FSO, adăugând că „nu a fost găsit niciun dispozitiv exploziv”, potrivit romaniatv.net.

În acelaşi timp, poliția a evacuat joi seară mai multe malluri din Moscova după o serie de amenințări anonime cu bombă prin telefon.

Magazinul GUM, un obiectiv turistic major situat în Piața Roșie, a fost evacuat, iar experți în dezamorsarea bombelor și câini dresați au fost chemați la fața locului.

În total, peste 10.000 de persoane au fost evacuate din diferite centre comerciale ale capitalei ruse.

Amenințări cu bombă au vizat de asemenea nouă centre comerciale Auchan, a afirmat o sursă din serviciile de urgență pentru TASS. Utilizatorii de social media au postat de asemenea fotografii cu evacuarea huburilor comerciale Mega Belaia Dacea și Mega Khimki.

Martori oculari au declarat agențiilor de presă că Gagarinski mall, un centru comercial major situat în sud-vestul capitalei ruse, și mallul Plaza Kunțevo din vestul Moscovei au fost de asemenea evacuate.

Nu au fost făcute încă declarații oficiale în legătură cu această problemă.

Serviciile speciale și poliția verificau de asemenea informații în legătură cu o amenințare cu bombă în clădirea Administrației Prezidențiale a Rusiei situată pe strada Ilinka din centrul Moscovei, a declarat o sursă din poliție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *