Skip to content
Politică

Decizia privind arestarea deputatului Nicolae Păun, amânată pentru sâmbătă

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au amânat pentru sâmbătă pronunțarea unei decizii pe cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Nicolae Păun, președinte al Asociației Partida Romilor ”Pro Europa”, urmărit penal pentru fapte de corupție în legătură cu derularea unor proiecte cu fonduri europene.

Solicitarea DNA a fost judecată vineri, însă instanța a amânat pronunțarea pentru sâmbătă. Între timp, Nicolae Păun a părăsit sediul instanței, după ce i-a expirat ordonanța de reținere de 24 de ore, conform romaniatv.net

Nicolae Păun a fost reținut joi în dosarul în care mai este cercetat și deputatul Mădălin Voicu, fiind acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor europene; deturnare de fonduri; spălarea banilor; efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția; cumpărare de influență și influențarea declarațiilor.

De asemenea, el este acuzat de evaziune fiscală și folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *