Guvernul de tehnocraţi condus de către Dacian Cioloş este mână în mână cu un ONG finanţat de către George Soros care a participat la simulacrul de consultări dintre preşedintele Klaus Iohannis şi societatea civilă, din toamna anului 2015, privind constituirea unui nou cabinet de miniştri.
Este vorba despre Expert Forum, asociaţie al cărei preşedinte este Sorin Ioniţă şi care şi-a trecut pe propriul site, la categoria „Finanţatori”, altă entitate, mult mai cunoscută: Open Society Foundations, înfiinţată de către miliardarul american George Soros.
Redăm mai jos comunicatul guvernamental trimis, luni, PSnews.ro:
„Guvernul României organizează, cu ocazia Zilei Internaționale a Datelor Deschise, o serie de evenimente reunite în cadrul ”Săptămânii Guvernării Deschise”, un program menit să contribuie la transparentizarea activității instituțiilor publice și creșterea participării publicului la actul de guvernare.
Evenimentele se desfășoară în perioada 5-11 martie 2016, sub egida Cancelariei Prim-Ministrului și a Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic, în colaborare cu parteneri din societatea civilă, mediul diplomatic și sectorul privat, precum: Camera Deputaților, Primăria Municipiului București, British Embassy Bucharest, Embassy of the Netherlands in Romania, U.S. Embassy Bucharest, Centrul pentru Inovare Publică, Funky Citizens, Centrul pentru Jurnalism Independent, CJI, Expert Forum (EFOR), Institutul pentru Politici Publice, Biblioteca Naţională a României, ADFABER.org, Institute for Digital Government, Netherlands Romanian Chamber of Commerce și Wolters Kluwer Romania.
”Săptămâna Guvernării Deschise” oferă prilej de dezbateri și schimb de experiență pe teme privind angajamentele României în cadrul Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă, transparentizarea în achiziții publice, sănătate, administrație, jurnalism, justiție, educație, accesibilitate informațională, un parlament mai deschis.
Agenda detaliată pentru fiecare din zilele dedicate Guvernării Deschise o găsiți în documentul atașat.
De asemenea, puteți afla mai multe detalii pe http://ogp.gov.ro„.
