Viceprimarul sectorului 3 Cristian Andrei Tudorache sare în ajutorul familiilor afectate de incendiul din cartierul Titan. Politicianul a fost la locul incendiului încă de dimineaţă, iar acum încearcă să găsească soluţii pentru ajutorarea familiilor afectate, aşa cum se arată în comunicatul de presă remis redacţiei Psnews.ro.
Citește și: Incendiu într-un bloc din Capitală, miercuri dimineață FOTO
„Consilierii PNL sector 3 au inițiat un proiect de hotărâre pentru ajutorarea persoanelor a căror apartamente au fost afectate în incendiul din sectorul 3, de pe Bd. 1 Decembrie 1918, nr.15A.
Astăzi, in jurul orelor 06.00, în sectorul 3 a izbucnit un incendiu puternic la mansarda unui bloc de locuințe, proprietate privată, din Bd. 1 Decembrie 1918, nr15 A. Un echipaj al Poliției Locale a Sectorului 3 a ajuns primul la fața locului, agenții confirmând gravitatea situației, urmând ca mai apoi autoritățile competente să se mobilizeze în vederea stingerii incendiului, Pompierii din Bucuresti intervenind cu peste 12 autospeciale pentru stingerea incendiului. În prezent focul a fost stins și nu există victime umane, însă pagubele materiale sunt însemnate. Au fost distruse în totalitate 34 de apartamente, iar altele, de la etajele 3 și 4 fiind afectate indirect și suferind pagube de asemenea însemnate. Autoritățile vor face o analiză privind cauzele și pagubele produse în urma acestuia.
Încă de la prima oră a dimineţii, Viceprimarul Sectorului 3, Cristian Andrei Tudorache a fost prezent la locul incendiului pentru a gestiona situaţia de urgenţă în care se afla zeci de persoane.
A fost afectată mansarda blocului aproape în totalitate, cât şi celelalte etaje din cauza apei, căldurii şi a fumului. Am dispus identificarea daunelor directe , a persoanelor care au nevoie de cazare şi îndrumarea acestora către centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Am solicitat ca Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului să pună la dispoziţie mâncare, pături şi medicamente. Având în vedere capacitatea de cazare scăzută a instituțiilor din subordinea Primăriei, am cerut ajutorul Primarului General Interimar al Capitalei, Răzvan Sava. Echipele de intervenţie sunt pe teren şi pentru a preveni eventualele furturi, paza va fi asigurată de Poliţia Locală Sector 3 şi Poliţia Naţională, căreia i-am solicitat ajutor. Am initiat un proiect de hotărâre de Consiliul Local şi astfel a fost convocată şedinţa de îndată a Consiliului Local Sector 3, astăzi, ora 16:30, având în vedere situaţia în care se află zeci de persoane, pentru acordarea de ajutoare celor care nu mai au un acoperiș deasupra capului. De asemenea am adresat invitaţia de a participa la Sedinta Consiliului Local dnei Tănăşoiu Mihaela, administrator scara 1 şi mansardă, dnei Trifan Ioana, administrator scara 2 şi dlui Durbăcea Marius, preşedintele blocului, a declarat Cristian Tudorache, viceprimarul sectorului 3.
Consilierii locali ai PNL sector 3 sprijină initiativele Viceprimarului Sectorului 3 Cristian Tudorache si vor fi prezenți la ședința de îndată a Consiliului Local tocmai pentru a asigura ajutorarea zecilor de persoane a căror apartamente au fost afectate de incendiu.
Nr. de telefon Serviciul de Urgenţă DGASPC 0728729797”, se arată în comunicatul de presă remis redacției PSnews.ro.
