În contextul in care seful statului a decis zilele trecute sa ii retraga lui Laszlo Tokes Ordinul Steaua Romaniei din cauza declaratiilor publice apreciate ca fiind in contradictie cu Constitutia Romaniei, Societatea Timisoara ii solicita public presedintelui României Klaus Iohannis sa retraga decoratiile persoanelor care au fost condamnate la inchisoare sau care au facut politie politica in timpul regimului Ceausescu, informează ziare.com.
Conform Legii 29/2000 privind sistemul national de decoratii al Romaniei, acestea pot fi retrase atat in cazul condamnarii definitive la inchisoare, cat si pentru fapte dezonorante, decizia apartinand in exclusivitate presedintelui Romaniei.
Societatea Timisoara, fondata de un grup de intelectuali care au participat nemijlocit la Revolutia din Decembrie 1989, ii solicita sefului statului sa prezinte public cate persoane se afla in asemenea situatii si sa ia deciziile care se impun.
„Va solicitam sa binevoiti a da publicitatii in ce masura prevederile acestui act normativ sunt respectate si in ce masura ordinele nationale au fost retrase celor care sunt condamnati definitiv la pedepse privative de libertate (art.51 lit.a din lege) sau se afla in situatii de nedemnitate (art.51 lit.b din lege), prin faptul ca au desfasurat activitati de politie politica.
De asemenea, va solicitam sa binevoiti a dispune cele necesare retragerii ordinului in cazul in care aceasta nu s-a realizat, celor care, potrivit legii, nu mai sunt compatibili cu detinerea decoratiei„, se arata in comunicatul semnat de Florian Razvan-Mihalcea, presedintele Societatii Timisoara.
Comunicatul este insotit de o prima lista cu persoane aflate in aceasta situatie, in opinia membrilor Societatii Timisoara:
Lista persoanelor decorate – condamnate sau care au facut politie politica
-Adrian Nastase – Ordinul Steaua Romaniei, in grad de Mare Cruce, 2002
-Irina Paula Jianu – Ordinul Pentru Merit, in grad de Cavaler, 2004
-Miron Tudor Mitrea – Ordinul Steaua Romaniei, in grad de Cavaler, 2002
-Serban Alexandru Bradisteanu – Ordinul Steaua Romaniei, in grad de Mare Ofiter, 2002
-Emilian Vasile Cutean -Ordinul Serviciul Credincios, in grad de Cavaler, 2004
-Rodica Mihaela Stanoiu – Ordinul Steaua Romaniei, in grad de Cavaler, 2002
