Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu nu îi mai suportă pe actualii miniştri tehnocraţi. Potrivit lui SRS, cel puţin 50% din guvernul condus de Dacian Cioloş „trebuie să dea în primire”.
Într-un articol publicat, joi, pe blog, ziaristul susţine că a sosit timpul remanierii, după prestaţia problematică a numeroşi guvernanţi. În caz contrar – avertizează Roşca Stănescu -, echipa lui Cioloş va trebui să dea socoteală în faţa „tinerilor frumoşi şi liberi”, care vor ieşi să protesteze în Piaţa Victoriei.
„Mai vine omul, dar mai si pleaca. Aceasta expresie, extrem de inteleapta din folclorul national, este valabila si pentru Guvernul Ciolos. Cum a fost, de altfel, valabila pentru toate guvernele. Dar acum, nu se pune – sper eu –problema unei debarcari in bloc. Ci doar a unei debarcari in parte. Adica, a unei remanieri. O remaniere de primavara. Dar, totusi, masiva. Altfel, Executivul plesneste. Explodeaza ca o bomba cu ceas.
Nu am gresit absolut deloc atunci cand, chiar inainte de instalare, am prevazut ca acest Guvern este de sacrificiu. De avarie. Un Guvern sac de box. In care, mai devreme sau mai tarziu, vor lovi pana si prea supusii liberali. Nu am gresit nici atunci cand i-am sugerat presedintelui Klaus Iohannis sa-si ia distanta. Pentru ca nu care cumva sa fie identificat – vezi expresia «Guvernul meu» – cu acest moment de tranzitie. Creat din abandonul partidelor politice. Prin abandonul simultan al puterii si al opozitiei”, punctează SRS.
Citiţi AICI ce scrie Sorin Roşca Stănescu despre Iohannis şi posibilele proteste.
