Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, face anunţul: află ce achiziţii cruciale vor fi încheiate pentru România şi ce deplasare de trupe NATO va avea loc pe teritoriul ţării noastre.
Într-un interviu publicat, luni, de Hotnews.ro, Motoc a declarat că România vrea ca NATO să aprobe la summitul din iulie din Varşovia o prezenţă rotaţională în România de nivel de brigadă multinaţională, precum şi o flotă aliată comună la Marea Neagră (numită, însă, din raţiuni diplomatice „cooperare întărită”) la care să participe şi nave ucrainene ori georgiene.
Mihnea Motoc a anunţat şi începerea unor noi programe de înzestrare a armatei cu transportoare blindate (primele ar putea fi cumpărate chiar în 2016), corvete multifuncţionale pentru forţele navale şi o nouă escadrilă de avioane F16.
Ministrul Motoc a explicat în interviu şi mizele pentru România ale Summitului NATO din iulie, unde Bucureştiul speră să fie adoptată şi „o strategie la nivel aliat de prevenire şi contracarare a ameninţărilor hibride”, precum şi trecerea NATO de la actuală politică de asigurare-reasigurare la o politică de adaptare strategică pe termen lung atât la ameninţările şi riscurile de la est, cât şi la cele de la sud.
Citiţi AICI interviul integral.
