Casa pierdută în instanţă de către Klaus Iohannis. Liderii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga sar în apărarea preşedintelui.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, că are „încredere că nu a fost nimic ilegal în procedura” privind casa familiei Iohannis.
„Pe oricine are această preocupare – legitimă, de altfel – vizavi de ce se întâmplă în acest proces, îl rog să mai aibă puţină răbdare, să vedem cum se finalizează procedura. Eu am încredere că nu a fost nimic ilegal în această procedură şi că lucrurile vor fi lămurite, mai devreme sau mai târziu – aceasta în funcţie de calendarul instanţei, pe care nu putem, categoric, să îl influenţăm”, a afirmat Alina Gorghiu.
Copreşedintele liberal Vasile Blaga a declarat, la rândul său, întrebat dacă problemele în justiţie ale familiei preşedintelui Klaus Iohannis cu casa de la Sibiu vor afecta imaginea formaţiunii politice, că PNL „este un partid serios, care îşi face analizele” bazându-se pe oamenii proprii, iar „în rest nu e nimic de comentat”.
Totodată, Blaga a subliniat că acest caz al casei preşedintelui Iohannis de la Sibiu, aflat încă în instanţă, trebuie lămurit de justiţie.
„Eu ştiu că este un caz aflat încă în instanţă. Nu m-aţi auzit nici pe mine, nici pe doamna Gorghiu pronunţându-ne în nicio situaţie în care un caz este în faţa unei instanţe. Am fost întrebat acelaşi lucru, ieri şi alaltăieri, la o emisiune, vizavi de domnul Dragnea, şi am spus acelaşi lucru: pe mine nu mă interesează despre care cetăţean al României este vorba, ce funcţie are, dacă o are sau nu o are – legea este una pentru toţi. Din acest punct de vedere, oricine are dreptul, pe de o parte, să se apere, utilizând toate mijloacele legale. Din acest punct de vedere, nu avem ce comenta”, a precizat Vasile Blaga, potrivit agerpres.ro.

Slugile isi apara stapanul…
Daca era Ponta in locul lui Iohannis, matracuca asta si cu infractorul Blaga ii cereau, de cel putin 10 ori pe ora, demisia…