Skip to content
Politică

Sebastian Ghiță trebuie să plătească cauțiunea record de 13 milioane de euro

Deputatul Sebastian Ghiţă trebuie să plătească astăzi cauţiunea record de 13 milioane de euro, impusă de către procurorii DNA.

În cazul în care nu respectă cererea Direcţiei Anticorupţie din Ploieşti, deputatul riscă să treacă printr-o nouă procedură în Parlament de ridicare a imunităţii pentru reţinere şi arestare preventivă, potrivit realitatea.net.

Ghiță a depus luni la Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere prin care contestă măsura controlului judiciar și cauțiunea de 13 milioane de euro instituite de DNA în dosarul în care este acuzat de luare de mită, șantaj și cumpărare de influență.

Plângerea a fost înregistrată luni și are termen de judecată pe 6 aprilie, care este de altfel și data limită până când Sebastian Ghiță trebuie să plătească această cauțiune.

Pe 31 martie, procurorii DNA Ploiești au dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune față de deputatul Sebastian Ghiță, fiind stabilită suma de 13 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *