Skip to content
Politică

Pe cine vrea PNL să lanseze în cursa pentru Bucureşti: o plângere penală eşuată şi un soţ care nu şi-a ţinut gura EXCLUSIV

Citiţi mai jos ce hram poartă cea pe care Partidul Naţional Liberal (PNL) vrea să o lanseze în cursa pentru Bucureşti: o plângere penală eşuată şi un soţ care nu şi-a ţinut gura.

CITIŢI ŞI: Schimbare de ultimă oră în PNL. Omul lui Băsescu vrea să candideze la Primăria Capitalei EXCLUSIV SURSE

Potrivit surselor PSnews.ro, este vorba despre Adriana Săftoiu, consilier prezidenţial şi purtător de cuvânt al Preşedinţiei în primii ani de mandat ai lui Traian Băsescu (2004-2007).

Cu o scurtă carieră jurnalistică în anii ’90, Adriana Săftoiu a îndeplinit, în perioada 1998-2000, funcția de secretar de stat, purtător de cuvânt al Guvernului. Apoi, ea a fost numită director de cabinet al ministrului Transporturilor, Traian Băsescu (2000-2001).

CITIŢI ŞI: Fierberi mari în PNL: liberalii iau în calcul 3 variante de primar general. Vezi cine o susţine pe Săftoiu şi cine se opune EXCLUSIVSURSE

Deputat timp de 5 (cinci) zile

Nu, nu este o glumă; însăşi pagina Camerei Deputaţilor o arată: Adriana Săftoiu a fost aleasă deputat PD de Bucureşti, find validată pe 17 decembrie 2004, dar pe 22 decembrie, în acelaşi an, i-a încetat mandatul, ca urmare a numirii, o zi mai devreme, în calitate de  purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale.

Scandalul Teodor Atanasiu. Cum să distrugi cariera unui ministru, acum coleg de partid

După ce, până atunci, avusese grijă să îşi confecţioneze o imagine de eminenţă cenuşie a Cotrocenilor, de om care îl manevrează pe Traian Băsescu, în 2006 Adriana Săftoiu a intrat într-un scandal care s-a sfârşit deloc onorabil pentru ea. Astfel, într-o plângere penală depusă la Parchetul Militar, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei l-a acuzat pe Atanasiu (pe atunci, ministru al Apărării) că acesta ar fi insinuat folosirea Direcției de Informații a Armatei (DIA) pentru a afla detalii despre activitatea ei la Cotroceni. Mai precis, potrivit lui Atanasiu, acesta ştia de la DIA că Săftoiu dădea „pe surse” presei informaţii menite să îl discrediteze.

Acelaşi Teodor Atanasiu a primit de la Parchet o rezoluţie de neîncepere a urmăriii penale, însă acest NUP nu l-a împiedicat pe Băsescu să-l suspende din funcţia de ministru, apoi să îl înlocuiască. După acest moment, liberalul nu a mai ocupat vreo funcţie guvernamentală.

Nu avem cunoştinţă de vreo scuză publică prezentată de Săftoiu lui Atanasiu pentru scandalul din 2006; dimpotrivă: în vara anului 2008, cea dintâi dădea de înţeles că oricând i-ar trânti o plângere penală, dacă ar mai avea ocazia. Tot atunci, după unele împotriviri, Atanasiu i-a acceptat candidatura pentru Camera Deputaţilor celei care, câţiva ani mai târziu, avea să se întoarcă în PDL-ul care a creat-o. Acum, cei doi sunt iarăşi colegi, în marele şi iertătorul PNL.

Soţul care nu a şitut să tacă. Declinul carierei la Cotroceni

În martie 2007, Claudiu Săftoiu (soţul de atunci al Adrianei Săftoiu), fiind audiat într-o comisie parlamentară, a declarat că SIE făcuse interceptări pe teritoriul României şi nu doar atât: le făcuse fără mandat judecătoresc.

Circa două săptămâni mai târziu, Adriana Săftoiu a demisionat din funcţiile deţinute la Palatul Cotroceni, invocând motive personale. Am prezentat alăturat cele două evenimente, pentru că presa vremii a speculat insistent privind o posibilă legătură cauzală între ele.

Al doilea mandat de deputat şi izgonirea din PNL

În primăvara anului 2008, Adriana Săftoiu s-a înscris în PNL, partid din partea căruia a candidat, în toamna aceluiaşi an, în alegerile parlamentare, însă a demisionat din Parlament pe 1 februarie 2012, ca urmare a solicitării în acest sens, adresată de Crin Antonescu (preşedintele PNL de la acea vreme) către toţi parlamentarii USL, în semn de protest faţă de puterea PDL-istă.

În decembrie acelaşi an, Săftoiu a fost exclusă din PNL. Motivul oficial a fost cel al neconcordanţei opiniilor politice, însă neoficial se vorbea că fosta cotrocenistă l-ar fi călcat pe bătături pe Antonescu.

Disidenţa anti-PDL nu a ţinut mult

Dovedind că fibra portocalie nu se duce aşa de uşor, sfânta indignare anti-PDL-istă a Adrianei Săftoiu a durat ceva mai puţin de un an. Astfel, pe 8 martie 2013, Adriana Săftoiu s-a înscris în Partidul Democrat-Liberal, la invitația președintelui Vasile Blaga, fiind aleasă purtator de cuvânt al formaţiunii, cu un vot împotrivă. Acest vot a venit de la altă „divă” a băsismului, Roberta Anastase, care a precizat că opţiunea ei a vizat „omul Adriana Săftoiu”.

CITIŢI ŞI: „Legea era el, Traian Băsescu. Când am înţeles asta, am decis să mă retrag”. Și totuși, de ce nu ați decis să vorbiți ?

Cartea care l-a scos din pepeni pe Băsescu. Disidenţa răsuflată

În primăvara anului 2015, Adriana Săftoiu a lansat cartea „Cronică de Cotroceni”, despre munca ei ca purtător de cuvânt al Preşedinţiei. Neuitându-şi obiceiul de a gonfla realitatea, Săftoiu a avut grijă să îşi promoveze cartea ca pe mega-dezvăluirea ultimilor ani despre începutul de mandat al lui Traian Băsescu. Sprijinită, în acest sens, de reacţiile virulente ale fostului şef de stat, Săftoiu a reuşit să vândă o carte prin care, practic, descoperea apa caldă la spartul târgului: că Băsescu (care nu mai era preşedinte de câteva luni bune) avea apucături de dictator şi că Elena Udrea trăgea sfori la Cotroceni.

Totuşi, atitudinea afişată în ultimii ani de către Adriana Săftoiu aminteşte de începutul epocii postdecembriste, când tot felul de persoane îndoielnice îşi făceau rost de certificate de revoluţionari, iar diverşi poeţi de curte se erijau în disidenţi. Concret, Săftoiu are de răspuns la o întrebare crucială: dacă a fost atât de nemulţumită de regimul Băsescu, de ce a tăcut în tot acest timp?

CITIŢI ŞI: Rocada Buşoi-Orban din cursa pentru Primărie. Predoiu fuge de responsabilităţi / EXCLUSIV

Vechilor PNL-işti le e dragă ca sarea-n ochi

Cele mai recente zvonuri din vechiul PNL o arată cu degetul pe Adriana Săftoiu ca pe unul dintre principalii vinovaţi pentru acapararea partidului de către foştii PDL-işti. Renumiţi pentru disperarea lor de a părea altceva decât sunt, băsiştii încearcă, de aproape doi ani, să se ascundă în spatele săgeţii albastre pe fundal galben. Ei au încercat prima dată (în frunte cu Adriana Săftoiu) să îl propulseze la Primăria Generală pe Cătălin Predoiu, un fost tehnocrat pe care, într-un final, l-a năpădit dragostea de Băsescu. Lipsit total de charismă, Predoiu a ratat nominalizarea (după cum o ratase, de altfel, pe cea pentru candidatura în alegerile prezidenţiale din 2014, apoi pe cea privind mandatul de premier).

Acum, dându-şi seama că marioneta are o gravă carenţă de şanse, păpuşăreasa nu a mai răbdat şi a decis să iasă ea însăşi la rampă. Partea proastă este că întreaga situaţie seamănă din ce în ce mai mult cu o păpuşă matrioşka: dacă primul strat este Predoiu, iar al doilea este Săftoiu, ei bine, în miez îl găsim pe însuşi Băsescu, care a dat de înţeles că o are la mână cu lucruri grele pe fosta purtătoare de cuvânt. Găsiţi mai multe detalii în linkul de mai jos.

CITIŢI ŞI: De ce liberalii NU o pot susţine pe Adriana Săftoiu la Primărie. Cu ce o are Băsescu la mână / EXCLUSIV SURSE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *