Copiii vor putea fi înregistraţi la grădiniţă, pentru anul şcolar 2016-2017, după ce se termină înscrierile în clasa pregătitoare, fiecare unitate de învăţământ preşcolar având obligația de a-și stabili un program de înregistrare şi de a pune la dispoziţia părinţilor toate informaţiile necesare acestora.
„De regulă, după încheierea procesului de înscriere a copiilor în învăţământul primar, au loc înscrierile în învăţământul preşcolar. În acest moment, încă nu a fost stabilită şi comunicată în teritoriu perioada de înscriere a copiilor în învăţământul preşcolar”, au explicat reprezentanţii Compartimentului de informare publică din cadrul MENCS, potrivit romaniatv.net.
Înscrierile în clasa pregătitoare s-au desfăşurat anul acesta în perioadele 29 februarie – 18 martie şi 30 martie – 8 aprilie. Totuşi, calendarul ministerului stabileşte că înscrierea se va încheia efectiv vinerea aceasta, după soluţionarea tuturor cererilor depuse de părinţi. În aceste condiţii, este de aşteptat ca înregistrarea la grădiniţă să înceapă în următoarele săptămâni.
În ţara noastră, învăţământul preşcolar de stat este gratuit, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a învăţământului preşcolar, cu precizarea că grădiniţele pot fi de stat sau particulare.
Potrivit actului normativ, actele de care au nevoie părinţii pentru a-şi înscrie copiii la grădiniţă sunt următoarele:
– cererea de înscriere;
– adeverinţele cu veniturile părinţilor sau alte acte doveditoare ale veniturilor familiale (pentru
– grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal);
– certificatul de naştere al copilului (copie certificată);
– fişa medicală;
– avizul epidemiologic.
Încrierea în grădiniţele de stat se face fără preceperea unei taxe de înscriere, plus că, în procesul de înregistrare a copiilor, discriminarea după orice fel de criteriu este interzisă.
Important! La momentul înscrierii în învăţământul preşcolar, grădiniţele încheie cu părinţii un contract educaţional ce include drepturile şi obligaţiile părţilor, prevede în momentul de faţă Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
