Skip to content
Politică

Crin Antonescu desluşeşte misterul. Ce spune despre o posibilă revenire în politică

Crin Antonescu deslăşeşte misterul. Ce spune despre o posibilă revenire în politică?

Senatorul liberal Crin Antonescu, fost preşedinte al PNL, a declarat marţi că este exclusă revenirea sa în viaţa politică.

Totodată, acesta a adăugat că nu va candida la nicio funcţie în cadrul viitorului congresul al partidului.

„Pentru că este un partid pe care l-am condus şi susţinut, îi doresc tot binele. Sunt la o distanţă din ce în ce mai mare. Este exclusă revenirea în viaţa politică, aşa cum am spus. Avem în comun trecutul, nu avem viitorul, dar asta nu înseamnă că nu îi doresc tot binele din lume şi sper ca actualii conducători, viitorii conducători să ia deciziile cele mai bune. (…) Nu voi candida la congres”, a spus Antonescu, la Senat.

Întrebat dacă va renunţa şi la calitatea de membru de partid, Antonescu a negat.

„Dacă nu se întâmplă ceva care să mă scandalizeze, ca să mă exprim ca Topîrceanu, peste măsură, nu am de ce să renunţ. Este o calitate pe care mi-am asumat-o, sunt peste două decenii şi pentru mine a fost mereu un lucru pe care mi l-am asumat deschis şi pe care îl port la vedere”, a explicat el, potrivit agerpres.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *