Gabriel Mutu, senator al Partidului Social Democrat (PSD), şi-a depus, joi, candidatura pentru Primăria Sectorului 6, informează un comunicat trimis PSnews.ro.
El a fost însoţit de către Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD şi secretar general al organizaţiei PSD Bucureşti.
Alături de colegii din organizațiia PSD Sector 6, Gabriel Mutu a depus la Biroul Electoral de Sector și cele peste 9.000 de semnături ale susținătorilor.
”Mai sunt 45 de zile până când, cu sprijinul dumneavoastră, vom schimba primarul absent. Și locuitorii acestui sector au dreptul să trăiască într-un mediu civilizat, curat, european. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și care îmi acordă încrederea pentru candidatura la funcția de primar al Sectorului 6”, a declarat candidatul PSD.
Plasat pe primul loc în sondajele de opinie pentru alegerea primarului Sectorului 6, Gabriel Mutu a mai anunțat că va fi mândru să facă echipă, pentru o administrație eficientă a Bucureștilor, cu viitorul primar al Capitalei: colega sa Gabriela Firea.



