Skip to content
Politică

Marius Pieleanu, în ipoteza trecerii la două tururi de scrutin: „Pierderea PSD-ului nu va fi atât de semnificativă pe cât crede dreapta” EXCLUSIV

Sociologul Marius Pieleanu a acordat o declaraţie pentru PSnews.ro, în care a comentat posibilitatea trecerii la două tururi de scrutin în aceste alegeri locale.

Amintim că decizia va fi luată de către Curtea Constituţională a României (CCR), pe 4 mai, în urma demersului întreprins de către Liviu Avram, redactor-şef adjunct la Adevărul.

Astfel, sociologul a subliniat că nu este firesc ca regulile jocului să fie schimbate atât de aproape de începerea campaniei electorale.

„Nu ştiu dacă vor fi două tururi sau nu pentru că nu sunt apropiat cu cei de la Curtea Constituţională ca să ştiu ce gândesc. Cu siguranţă nu este firesc (n.r. ca regulile jocului să se schimbe cu două zile inainte de începerea campaniei electorale), pentru că toate strategiile de campanie, tot planul de dezvoltare electorală – toate acestea se fac cu luni de zile înainte, de către partide şi ar da peste cap totul o decizie care se ia cu două zile de începerea oficială a campaniei electorale. Adică, regulile jocului trebuiau stabilte cu mult timp înainte, tocmai din motivele pe care vi le-am enumerat – partidele îşi fac, totuşi, un plan, o strategie efectivă cu mult timp înainte de începerea efectivă a lunii respective de campanie. Deşi, din punct de vedere democratic, desigur că alegerile în două tururi reprezintă o variantă mult mai consistentă, însă ea trebuia decisă de către Parlamenttul României, printr-o dezbatere mai amplă cu spcietatea civilă şi cu societatea în ansamblul ei şi fixată la un termen foaret clar, repet: cu mult timp înainte de începerea oficială a campaniei, nu cu două zile înainte”a declarat sociologul, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

Întrebat dacă, în opinia sa, Partidul Naţional Liberal ar fi favorizat de o posibilă trecere la două tururi de scrutin, Marius Pieleanu a răspuns: „Deşi opinia generală este că da, eu nu cred, totuşi, că vor fi schimbări majore. Este posibil ca în zonele urbane mari, lupta să fie mult mai strânsă. În oraşele mari ale ţării. Însă, la nivel general, cred că pierderea PSD-ului, ca vot politic vorbesc, nu va fi atât de semnificativă pe cât se crede de către cei care sunt în zona PNL-ului şi a dreptei româneşti”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *