Scandal de mită electorală în Drobeta Turnu Severin! Candidatul PSD este acuzat că ar fi dat o petrecere pentru pensionari. PNL anunţă o plângere penală pe numele social-democratului.
Vineri seară, pe pagina de Facebook a televiziunii locale RTV Galaxy, a apărut un material care îl acuză pe fostul viceprimar Marius Screciu (preşedintele organizaţiei severinene a PSD) că ar fi organizat o petrecere de Sfinţii Constantin şi Elena în seara precedentă. Cu alte cuvinte, pe 19 mai, cu două zile înainte de sărbătoarea din calendar.
Toţi participanţii filmaţi ieşind de la eveniment s-au declarat foarte mulţumiţi, cei mai mulţi dintre ei precizând că îl vor vota pe Screciu ca primar al Severinului (acesta aflându-se acum la a treia încercare de a câştiga fotoliul edilitar).
Potrivit televiziunii citate, la cheful organizat în complexul comercial Decebal (deţinut de Marius Screciu) au luat parte 360 de pensionari.
Încă de la ora 20:00, pensionarii au început să ajungă la locul petrecerii organizate de Screciu. În localul aflat la ultimul etaj al complexului comercial, meniul a fost unul bogat, ca de campanie electorală: antreu rece / antreu cald (peşte) / friptură / prăjituri. La sfârşit, organizatorii au dat şi pachete, fiecare pensionar plecând acasă cu câte o plasă conţinând pâine, friptură şi prăjitură.
Astfel, toată petrecerea a durat până târziu în noapte, iar la ora 2:00 au început să plece primele cupluri de pensionari, burduşite cu pachete.
Televiziunea locală mai menţionează, că, înaintea Sărbătorii de Paşti, Marius Screciu ar fi împărţit, în cartierele din Drobeta Turnu Severin, plase albastre cu pliante electorale, făină, orez, ulei, tricouri roşii, carneţele, pixuri şi brichete în aceeaşi plasă.
Redacţia PSnews.ro a încercat să afle mai multe amănunte despre situaţia din Drobeta Turnu-Severin. Primul care ne-a răspuns la telefon a fost preşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu. Acesta a anunţat că liberalii vor face plângere penală împotriva lui Marius Screciu.
„Este inadmisibil ca, în 2016, după ce s-a întâmplat de-a lungul ultimelor rânduri de alegeri, cu oameni condamnaţi pentru furt electoral, Partidul Social Democrat şi candidatul său, Marius Screciu, să se preteze la acţiuni de mită electorală mascată. Exploatează la maximum oamenii nevoiaşi, oamenii care au ajuns la o anumită vârstă şi care cu adevărat au nevoie de ajutor, dar nu au nevoie de ajutor din 4 în 4 ani, ci tot timpul. Condamn ferm acţiuni de acest tip, prin care pensionarii sunt strânşi, practic, la un restaurant, pentru a li se oferi o masă gratuită în speranţa unui vot pe care aceştia l-ar da în 5 iunie. Vom face plângere penală astăzi candidatului Marius Screciu pentru această acţiune şi vom fi foarte vigilenţi, ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple. Din câte ştiu, şi PMP-ul, şi PNŢCD-ul vor să-i facă plângere penală”, ne-a spus Virgil Popescu.
Pe de altă parte, în declaraţia oferită pentru PSnews.ro, Marius Screciu a negat vehement că s-ar fi aflat în spatele acestei petreceri pentru pensionari.
„Nu a fost organizată de mine această petrecere, nu am niciun fel de implicare, nu s-a dat niciun ban din partea mea sau a Partidului Social Democrat. Este o denigrare marca PNL şi, cu siguranţă, îi voi acţiona către organele competente: în judecată sau către Poliţie. Este o denigrare, este un lucru care se face în campanie – eu îi înţeleg, dar au întrecut măsura. Este un eveniment organizat de o asociaţie de pensionari (nu ştiu să vă spun acum cum se numeşte, dar mă pot interesa). Nu a plătit nimeni niciun leu, oamenii şi-au plătit fiecare meniul, au avut acces acolo oamenii pe baza unui tabel, unde fiecare şi-a plătit. Fiecare om în parte poate fi chestionat şi întrebat. Eu nu cred că toţi oamenii care au fost acolo pot minţi pentru cineva – indiferent dacă e Screciu sau altcineva. Dacă cineva îl cheamă şi-l întreabă, omul nu poate minţi de dragul cuiva. Pur şi simplu, oamenii au făcut o petrecere de Constantin şi Elena (o organizaţie de pensionari) şi şi-au plătit”, a afirmat Screciu.
Mia mult: preşedintele PSD Drobeta Turnu-Severin i-a acuzat pe reporterii televiziunii locale că s-ar fi afişat cu însemnele Partidului Social Democrat, pentru a induce în eroare populaţia.
„Cei de la televiziunea locală şi-au luat şepci cu PSD-ul (ca să vedeţi ce mod de abordare au avut), cei doi reporteri (cel care a avut camera este consilier pe lista PNL) au avut şepci PSD şi s-au dat drept PSD-işti”, a reclamat Marius Screciu.
Confruntat cu persoanele care apar în materialul video mulţumindu-i pentru organizarea petrecerii la care luaseră parte, Marius Screciu a recunoscut că fusese prezent la eveniment.
„Eu am fost prezent acolo, am trecut pentru că, printre invitaţi, erau şi prieteni de-ai mei, dar nu a fost niciun mesaj politic, nu am avut niciun fel de implicare materială sau de altă natură. Deci nu am cum: mă duc oriunde sunt chemat, dar în niciun caz nu… Că aici este important: dacă a fost mită electorală. Nu am dat niciun ban! Oamenii şi-au plătit ei”, a dat asigurări Screciu.
În acelaşi timp, PSD-istul a declarat că îi va da în judecată pe PNL-işti „pentru denigrare”.
„A fost o petrecere privată, transformată de cei de la PNL în mită electorală. Dar o să-i dau în judecată pentru denigrare”, a subliniat candidatul social-democrat.
Confruntat cu acuzaţiile RTV Galaxy, potrivit cărora, în pre-campanie, Marius Screciu ar fi împărţit diverse cadouri electorale (inclusiv alimente), PSD-istul a replicat: „O minciună mai mare nu se poate! Într-adevăr: pre-electoral (aşa cum îţi permite legea), am împărţit pixuri, brichete, carneţele. Nimeni n-a dat un aliment undeva. Dacă s-ar fi dat, s-ar fi aflat. Dar vedeţi: fac parte din strategia electorală a fiecărui partid. Mâine (marţi – n.r.), o să fac şi eu o conferinţă de presă”.
Pe de altă parte, după cum puteţi vedea în materialul video de mai jos (la momentul 1:11), o pensionară spune că evenimentul a fost organizat de „doamnele de la PSD”. MAI MULT: la momentul 3:05, se poate vedea cum un pensionar, întrebat chiar de către o femeie din grupul de invitaţi dacă Marius Screciu „dă pe gratis”, răspunde fără nicio ezitare: „Da, gratis, gratis!”
Aşteptăm cu real interes să vedem dacă autorităţile vor demara o anchetă pe acest subiect.
Puteţi viziona AICI filmarea cu pensionarii care ieşeau de la petrecerea de Sfinţii Constantin şi Elena.
