Invitatul ultimei ediții a interviurilor PSnews.ro a fost președintele UNPR, Valeriu Steriu.
În cadrul interviului acordat PSnews.ro, președintele UNPR a vorbit despre campania electorală a formațiunii. În acest sens, acesta a indicat posibilitatea de a crea unele alianțe, în cazul în care scorul de la alegerile locale nu va fi mulțumitor.
Totodată, Valeriu Steriu a criticat din anumite puncte de vedere actuala legislație electorală, susținând că „cei care au făcut legea au intenționat să elimine partidele mici”.
Nu în ultimul rând, președintele UNPR a realizat un bilanț al situației organizațiilor în București și în țară, la o săptămână înainte de alegerile locale.
(09:00 – 15:58)
Cristina Negrilă: Suntem pe final de campanie, mai este foarte puţin timp până la alegeri. Cum se vede campania electorală din perspectiva unui partid care a trecut printr-o succesiune de încercări politice nu tocmai fericite în ultimul timp?
Valeriu Steriu: Bun: n-am avut alegeri în ultimii ani, ca să ne putem testa forţa. Această forţă a fost în creştere faţă de acum patru ani permanentă. Spuneam, la începutul interviului, că structurile (structurile însemnând activul de partid pe fiecare judeţ sau de pe fiecare sector al Bucureştiului) sunt pregătite cu mulţi ani în urmă, permanent. Deci am avut o îmbunătăţire a activităţii şi a întâlnirilor politice pe fiecare organizaţie. Primul moment de test care vine în mod real după patru ani este acesta, pentru că în 2012, la cele două runde de alegeri, am avut două momente: momentul de primăvară (în care UNPR a mers singur) şi momentul de toamnă (în care a mers sub umbrela USL-ului), considerând că USL-ul a avut o campanie susţinută, până la urmă, de trei partide (şi a fost o campanie la nivel naţional). Ne referim acum la o comparaţie cu ce s-a întâmplat acum patru ani în alegerile locale. Pot spune că situaţia de astăzi din UNPR este net, mult mai superioară faţă de ce a fost acum patru ani. Avem, probabil vom avea şi un scor net superior.
Cristina Negrilă: Ați vorbit despre structurile din teritoriu, UNPR a reușit să consolideze de-a lungul anilor, o serie de structuri. Vor fi valorizate ele în scopul unui scor bun în această campanie electorală? Va conta UNPR în multe dintre județele din țară alianțelor și în alegerea unui președinte de Consiliu județean? Există o direcție trasată la Centrul pentru Formarea Alianțelor sau veți lăsa liber negocierilor cu fiecare județ în parte?
Valeriu Steriu: Vom avea, în primul rând, suficient de multe județe în care UNPR-ul va decide majritatea. Aș putea zice că în majoritatea județelor, UNPR va decide majoritatea. Acest lucru va veni, cu siguranță, într-o direcție care să ne avantajeze pentru toamnă. Scopul partidului este de a continua, din toamnă, în Parlament, iar acest lucru, ca strategie, va putea fi foarte bine pornit la drum imediat după 5 iunie, moment în care vom ști într-adevăr care este puterea partidului în teritoriu. Pentru că, dacă vom constrata că avem suficient de multe voturi în dreptul votului politic, cel al consilierilor din Consiliul Județean, ne putem gândi chiar să mergem singuri în aceste alegeri. În cazul în care nu stăm chiar foarte bine vom avea, cu siguranță, o intenție de a stabili, cu partenerii, o posibilă alianță. Iar această alianță va fi, cu siguranță, generată sau va genera și o direcție pentru majoritățile din județe, acolo unde noi suntem suficient de importanți ca să fixăm majoritatea într-o anumită parte.
Cristina Negrilă: Este o campanie care nu avantajează foarte mult partidele mici, în special din punctul de vedere al promovării electorale. Credeți că actuala lege electorală va fi schimbată ar trebui schimbată în vreun fel?
Valeriu Steriu: Fac și eu o glumă. Deci, actuala lege electorală nu favorizează nici măcar mediul. Am să fac un calcul să spun câți copaci au fost doborâți ca să se transforme în hârtie pentru a depune niște dosare pentru candidați. Vă spun un singur exemplu: la o organizație de-a noastră care a depus 80% din liste au fost necesare 100 de topuri de hârtie. Deci, probabil că o pădure întreagă a fost doborâtă ca să scriem pe hârtie într-o epocă a calculatoarelor, când se puteau găsi niște aplicații online foarte istețe și ieftine și care n-ar fi pus pe drumuri atâtea mii de oameni care au cheltuit atât de mulți bani, numai pentru partea logistică. Revenind însă la fondu problemei, legea este scrisă de două partide mari care vor să excludă partidele mici din a fi prezente într-o dezbatere și într-o campanie electorală. Am salutat într-adevăr că nu mai trebuie să facem bannere, nu mai trebuie să acoperim blocuri, nu mai trebuie să risipc atât de mulți bani într-o direcție. Am salutat faptul că statul preia o parte din costuri. Dar nu pot să nu remarc cât de complicat s-a făcut tot acest proces. Bun, banul public trebuie procedat, dar nu implicând atât de multe resurse funcționărești din tot ce înseamnă Autoritate Electorală Permanentă și implicând costuri atât de mari la nivelul mandatarilor financiari județeni, centrali. Pe de altă parte, toate acestea înseamnă o birocrație foarte stufoasă și, nu în ultimul rând, toate acestea se fac pentru o prezență aproape minimală a unui candidat în fața alegătorului. Sunt câteva afișe pe câteva aviziere. În multe localități din țată, oamenii nu știu pe cine vor vota, dar vor afla abia când vor avea listele în față. Este bine că scoatem candidații la campanii de genul “ușă în ușă”, este bine că mutăm destul de mult în online o descriere a candidatului online care deja aș putea spune că este asediat, este într-o sațietate de politică pe care nu cred că o va duce foarte vreme, dar cei care au făcut legea, în mod clar, au intenționat să elimine partidele mici. Și dacă ne uităm puțin cine sunt autorii, vom vedea că într-adevăr sunt parlamentari din PSD și PNL.
Cristina Negrilă: Știm că în ultimul timp ați avut o serie de deplasări în teritoriu, întâlnindu-vă cu structurile de partid. Cum evaluați situația în provincie, la o săptămână înainte de votul din 5 iunie și, în paralel, în București?
Valeriu Steriu: Am vizitat în acest moment 37 de județe, unde am avut contacte cu membri de organizație, cu activul și chiar cu electoratul. Evident, am văzut organizații foarte puternice pe care le avem și care vor ataca un scor foarte bun. Am văcut și organizații mai timide, unele având și justificări: președinți, recent instalați, chiar echipe care au preluat mai târziu coordonarea. Toți au trecut cu bine de primul examen, cel al depunerii listelor. Spuneam mai devreme, doar birocrația și costurile de a depune dosarele însemnau un efort mare pentru un partid mai mic. Toși au intrat cu mare încredere în campanie electorală și salut acest lucru, faptul că există foarte mult curaj, foarte multă determinare, și că aproape toți au preferat să meargă siguri, fără aliați. Sunt câteva județe în care alianțele au venit destul de firesc. Inclusiv Bucureștiul. Dar, pot spune că, de data aceasta vom avea un test foare clar asupra forței UNPR-ului și tot ce s-a investit în acești ani va putea fi cu adevărat măsurat.
