Președintele rus, Vladimir Putin, l-a rechemat de la București pe ambasadorul extraordinar și plenipotențiar, Oleg Malghinov. În locul acestuia, a fost desemnat Valeri Kuzmin (diplomat de carieră), care anterior a fost ambasador al Federației Ruse la Chișinău.
Decretele privind rechemarea lui Malginov și numirea lui Kuzmin au fost semnate marţi, informează sputnik.md. Născut pe 24 iunie 1953 în Moscova, Valeri Kuzmin a absolvit în 1975 renumitul Institut de Relații Internaționale din Moscova, după care, în 1998, a urmat cursuri diplomatice superioare. Kuzmin este doctor în științe istorice.
În cariera sa de diplomat, Valeri Kuzmin a activat în diferite funcții în aparatul central al diplomației URSS și ulterior a Federației Ruse, precum și la ambasadele din Libia (1975-1980) și Tunisia (1985-1990).
În anii 1993-1994, Kuzmin a exercitat funcția de șef adjunct al Departamentului Africa și Orientul Mijlociu din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova. În perioada 1998-2003, Valeri Kuzmin a fost ambasadorul Rusiei în Sudan, iar în lunile mai-octombrie 2003 a fost însărcinat cu misiuni speciale al MAE al FR.
Din octombrie 2003 până în 2004, Valeri Kuzmin a fost director interimar, iar ulterior director al Departamentului pentru relații cu subiectele Federației, Parlamentul și organizațiile social-politice ale MAE al Rusiei.
În Republica Moldova, Kuzmin a fost ambasador al Federației Ruse în perioada 27 iulie 2007 – 5 aprilie 2012.
Valeri Kuzmin are gradul diplomatic de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar din 17 noiembrie 2009. De asemenea, el a fost decorat cu Ordinul important pentru muncă sârguincioasă.
Diplomatul vorbește limbile engleză, franceză și arabă, este căsătorit şi are un fiu și o fiică.
