Gabriela Firea și-a început activitatea la Primăria Generală a Capitalei în funcția de primar, clădirea cu 14 etaje fiind una închiriată.
„E o moştenire cam costisitoare. Costă chiria 280.000 de euro pe lună. Eu mi-aş dori foarte mult ca, în timp cât mai scurt, să ne mutăm la sediul vechii primării. Am face o mare economie. Ce este cel mai grav: de câteva luni de zile, şi nu puţine, nu s-a mai plătit această chirie. Deci avem şi un debit„, a declarat Gabriela Firea, potrivit romaniatv.net.
În cel mult trei luni, angajaţii primăriei ar trebui să se mute în casă nouă.
Gabriela Firea a declarat că după ce mai mulţi consilieri generali au fost acuzaţi că au luat şpăgi, pe noua listă de consilieri generali nu se regăseşte niciunul dintre cei care şi-au încheiat mandatul.
Prima zi de mandat a Gabrielei Firea a venit şi cu o promisiune. „Pentru orice decizie importantă, o să mă consult cu mediul univesitar, academic, cu cetăţenii, ca să luăm o decizie mai bună„, a conchis primarul Gabriela Firea.
Aceasta a mai declarat că începând de luni va începe procedura de achiziţie a unui audit, deoarece la şedinţele pe care le-a avut cu directorii din primărie i s-a spus că instituţia ar fi în faliment. „De luni începe o procedură de achiziţie a unui audit de resurse umane care va începe în perioada următoare, de asemenea, un audit financiar, un audit pe tot ce înseamnă contractări pe achiziiţii, să avem şi noi o radiografie foarte clară, o imagine corectă a felului în care eu preiau acest mandat„, a spus Gabriela Firea.
Ea a precizat că la şedinţele pe care le-a avut cu directorii din primărie i s-a spus că instituţia ar fi în faliment. „Primăria Capitalei este cel mai mare angajator dintre instituţiile de administraţie publică ţară, pentru că sunt angajaţi atât în aparatul primarului general, în structura primăriei, dar sunt şi instituţii în subordinea Primăriei Generale a Capitalei sau în coordonarea Primăriei Generale a Capitalei„, a adăugat Firea.
Gabriela Firea a arătat că îşi va lua cei mai buni consilieri în domeniul juridic, pentru că îi este teamă că ar putea să semneze contracte care nu ar fi corecte.

