Ministrul Justiției, Raluca Prună, a fost prezentă duminică la ceremonia organizată la Curtea de Apel Bucureşti, cu ocazia Zilei Justiţiei. Cu această ocazie, Prună a făcut precizări privind starea de funcționalitate a ANABI.
„Deocamdată vom împărţi un sediu cu DNA-ul în strada Walter Mărăcineanu. Ştiţi că s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care hotelul Triumf va fi dat Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi acestei agenţii. Într-un viitor, mediu spre lung, vom fi acolo, acolo sunt necesare investiţii. Vreau să asigur pe toată lumea că Agenţia este funcţională, suntem într-un calendar, facem inventarul bunurilor indisponibilizate, nu avem nici un fel de întârziere. Nu mi-a fost deloc uşor ca ministru, am căutat din luna ianuarie un sediu. Important este că l-am găsit, nu unde este „, a spus Raluca Prună, citată de romaniatv.net.
Ministrul a precizat ca a fost numit şi un director al Agenţiei, Cornel Călinescu, fost director în Ministerul Justiţiei.
„Are un director, preşedinte, are un consiliu cu reprezentanţi de la fiecare instituţie la care legea cere, Ministerul Justiţiei, Ministerul de Finanţe, parchetele. Am numit preşedintele Agenţiei, este domnul Cornel Călinescu, care a fost director în Ministerul Justiţiei şi care este unul dintre cei mai mari experţi anticorupţie la nivelul administraţiei. Este o persoană care din 2001 face exact acelaşi lucru, o persoană care este cunoscută şi la nivel internaţional. Este persoana care a făcut posibilă, alături de ministrul Cazanciuc, adoptarea acestei legi în Parlament. Aşteptăm ca Ministerul Finanţelor să-şi desemneze vicepreşedintele Agenţiei şi, da, cred că suntem în calendar bun”, a mai spus Prună.
Agenţia Naţională a Bunurilor Indisponibilizate a fost înfiinţată în baza unei legi adoptate de Camera Deputaţilor pe 11 noiembrie 2015 şi adoptată apoi de preşedintele Klaus Iohannis. ANABI este instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei.
