Toți care vor să obțină permisul de conducere trebuie să știe asta! Ce se întâmplă la TRASEU?
Examinatorii sunt în concediu, aşa că persoanele care urmează să dea traseul sunt programate chiar şi peste trei luni. Ca să nu uite tot ce au învăţat mulţi elevi îşi mai cumpără câteva ore de condus cu un instructor.
Bucureştenii care doresc să devină şoferi cu acte în regula în plină vara mai au mult de aşteptat până la proba finală, cea a traseului, scrie romaniatv.net.
S-a ajuns la această situaţie pentru că sunt foarte mulţi candidati şi pentru că au rămas puţini examinatori la lucru.
Reprezentanţii Direcţiei Permise au anunţat că îi vor chema la muncă pe cei care sunt în vacanţă pentru a putea face faţă numărului mare de cereri.
